liberinteleorman.ro

Yoga, sportul celor care lucrează cu mintea!

14 noiembrie 2017

Sportul ce a luat naștere în India, yoga, a reușit să cucerească milioane de oameni în intreaga lume. De îndată ce a devenit activitatea preferată a vedetelor, yoga a reușit să capteze și mai mult atenția. Dar haideți să vedem cum s-a extins această activitate fizică și ce beneficii are pentru corpul și mintea noastră.

Yoga este considerată o cale către autocunoaștere și eliberare. Își are originile în India și este una dintre cele șase școli tradiționale ale hinduismului. Este practicată de mai bine de 5.000 de ani, căci datează din secolul al IV-lea î.H. Reprezintă o activitate de exerciții fizice, combinate cu meditație, disciplină spirituală și relaxare. Mai este cunoscută și ca “învățătura eliberării”. Cuvântul “yoga” are o rădăcină indo-europeană și o putem traduce în limba română prin “jug”, ceea ce înseamnă “a uni”, “a împreuna”, “a fuziona”, “a pune la unison”. Yoga are mai multe ramuri și se împarte în: Karma Yoga, Jnana Yoga, Bhakti Yoga și Raja Yoga.

Până să devenim maeștri spirituali însă, e bine să ne rezumăm doar la niște cunoștințe de bază despre acest sport și ar fi foarte bine dacă l-am practica cu regularitate. Care ar fi beneficiile lui? Să le luăm pe rând. În primul rând, există beneficiile la nivel fizic, pe care le putem vedea cu ochiul liber: pierderea în greutate, menținerea unui metabolism în echilibru, îmbunătățirea respirației, energiei și vitalității, îmbunătățirea țesutului muscular, flexibilitate, prevenirea riscului de fracturi, îmbunătățirea posturii, activitate cardio.

Există însă și alte beneficii la nivel mental și spiritual, pe care le poți detecta doar dacă practici în mod regulat și dacă reușești să păcălești stresul din viața cotidiană. Se spune că yoga te poate scăpa de depresie. Doar stând în poziția de lotus câteva minute pe zi poate face minuni pentru starea ta de spirit. Yoga crește nivelul de serotonină din corp, substanța fericirii. Te ajută să trăiești în prezent, doar știm cu toții cât de important este acest lucru și cum ne mai fuge mintea zilnic la chestii minore atunci când alergăm dintr-o parte în alta. Te ajută să te focusezi pe ceea ce este important, te ajută să ai claritate în decizii și să reacționezi mult mai repede în anumite situații. Îți organizează mintea, nu degeaba se spune că este un sport pentru minte. Tocmai de aceea, mulți jucători de poker, cum ar fi Celina Lin, aleg să practice yoga într-un mod regulat. Îi ajută să se concentreze și să ia cele mai bune decizii.

Yoga te ajută să te și relaxezi la un nivel mult mai profund. Îți încetinește respirația, îți îmbunătățește circulația sângelui și îți dă o stare de bine. Te ajută să ai echilibru, iar senzațiile proprioceptive cresc (abilitatea de fi conștient de mișcările corpului și cum se mișcă în spațiu).

Pe lângă toate aceste lucruri, te va ajuta să te disciplinezi într-un mod pe care nu l-ai fi crezut, iar cu timpul te vei gândi de două ori la ceea ce vei mânca și la ce oră.

Cel mai bine este să simți toate aceste beneficii pe propria piele. Există și în județul Teleorman câteva locuri unde poți alege să practici acest sport, ba chiar să îți faci noi prieteni în timp ce îți lucrezi mintea și corpul. Dacă dorești însă să practici în initimitatea casei tale, poți cu ușurință să faci și acest lucru. Pe internet, există nenumărate video-uri gratis care te învață cele mai populare poziții de yoga. Recomandarea noastră este să nu tragi de tine mai mult decât poți. Există și câteva contraindicații. E bine să le iei pas cu pas, iar dacă unele poziții sunt dureroase, e bine să te oprești și să le exersezi pe cele mai ușurele.

Monica Vasilescu

Monica Vasilescu este redactor Realitatea.net și profesează ca jurnalist din anul 2007. Și-a început cariera în presa locală din județul Teleorman și a scris la mai multe publicații specializate pe investigații și subiecte anticorupție. A fost corespondent și colaborator al mai multor site-uri de știri în domenii precum: politic, social, eveniment, justiție. Este co-fondator al publicației Liber în Teleorman, premiată în cadrul Galei Superscrieri, în anul 2019, la secțiunea „Presă Locală”, cu diploma pentru "Curaj, Răbdare și Adevăr".

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate

Scoruri live

Articolul precedent

Cât de zguduit a fost capul lui Dragnea?

Următorul articol

De Ziua Diabetului, 60 de teleormăneni și-au testat glicemia gratuit

Cele mai recente articole de Actualitate