liberinteleorman.ro

Votăm?!

7 octombrie 2014

Monica Vasilescu

o pozitie in teleormanA început campania electorală! Odată cu ea a demarat isteria, a intervenit haosul, România a căpătat viață. Avem o lună de zile la dispoziție pentru a analiza ofertele electorale ale candidaților și pentru a alege un președinte în cunoștință de cauză. Asta la modul ideal. În realitate, avem 30 de zile în care să ne obișnuim cu ideea că primarii își vor face treaba și de această dată și vor mobiliza electoratul la urne în așa manieră încât să-și îndeplinească targhetul trasat la nivel național pentru fiecare zonă în parte. Și nici nu e greu. Mai ales în Teleorman, unde pe oamenii de la ţară nu e greu să-i păcăleşti, pentru că ei sunt de o sinceritate soră cu naivitatea şi nu ştiu să le mănânce micii, să le bea berea, dar să nu-i voteze.

România nu pare cu viitor, ci seamănă mai degrabă a teritoriu cucerit. Se vede asta în domenii esenţiale unde lipseşte cu desăvârşire o gândire normală. Iar rețeta reușitei nu e complicată: supravieţuirea unei ţări depinde de bunul mers al economiei, al sistemului social şi al culturii naţionale. Dar ce spunem noi economie într-o ţară în care toate taxele pe munca noastră intră în buzunarele granzilor şi nimic nu se întoarce către popor: nici educaţie, nici sănătate, nici infrastructură, nici pic de bunăstare.

Nimic nu este firesc în ”România ocupată” și chiar dacă noi, cetățenii, vrem să fugim de responsabilitatea unui banal vot (în aparență), nu facem decât să lăsăm spațiul liber unei posibile fraude. Pentru că absenţa de la vot nu este o soluţie. Preferabilă ar putea fi opţiunea votului anulat, deoarece absenteismul este periculos în conjunctura în care cei cu puterea locală au listele şi ştampilele pe mână.

În Teleormanul în care PSD deține în jur de 70 din primării, paravanul democratic al unui scutin se cam clatină, iar când scrutinul este organizat de partidul Puterii, nu ai nicio garanţie că votul tău chiar va conta. Și atunci… ne întrebăm și ne mirăm: Votăm ?!

Advertisement

Monica Vasilescu

Monica Vasilescu este redactor Realitatea.net și profesează ca jurnalist din anul 2007. Și-a început cariera în presa locală din județul Teleorman și a scris la mai multe publicații specializate pe investigații și subiecte anticorupție. A fost corespondent și colaborator al mai multor site-uri de știri în domenii precum: politic, social, eveniment, justiție. Este co-fondator al publicației Liber în Teleorman, premiată în cadrul Galei Superscrieri, în anul 2019, la secțiunea „Presă Locală”, cu diploma pentru "Curaj, Răbdare și Adevăr".

1 Comment

  1. Asa se spune de fiecare data : ca orasul este ROSU, ca degeaba votam, ca tot cine vrea iese, ca si cum degeaba traim, ca speranta… nu exista. Nu mai dezinformati lumea, spuneti si de lucrurile bune facute in Alexandria si Teleorman, de ceea ce se va face. Nu cred ca altii au furat mai mult decat Nitulescu si oamenii lui

Dă-i un răspuns lui George Anulează răspunsul

Your email address will not be published.

Publicitate

Publicitate


Articolul precedent

Trădare până la capăt!

Următorul articol

Portret de fotbalistă: Alexandra Nica

Cele mai recente articole de O poziție în Teleorman