
Astfel, după ce a lipit afișe pentru PSD Teleorman și a mobilizat oamenii la mitinguri pro-pesediste, Viorel Râcu a devenit… funcționar public. Se pare că aceasta e singura calificare de care ai nevoie pentru a lucra la stat: lipitul de afișe. Practic, el a devenit consilier juridic la AFOFM Roșiorii de Vede. În tot acest timp, Râcu a continuat să desfășoare activități de natură politică, lucru inadmisibil din punct de vedere legal, dar era și angajat pentru predare și instruire pe proiecte europene, colaborând în cadrul mai multor proiecte derulate de către firma MEDILINE EXIM SRL. Mai mult, acesta era plătit și în cadrul proiectului ”Incubatoare de Forță de Muncă ID PROIECT 120481” din programul ”POCU’‘.
„În cadrul acestui proiect a desfășurat activitate de formator la Roșiorii de Vede dar a intervenit cu presiuni asupra persoanelor care au participat la aceste cursuri pentru a semna contracte de muncă pe perioadă nedeterminată cu 8 ore de munca zilnică, spunându-le că efectiv vor lucra pe calculator de acasă 2 ore pe zi pentru promovarea reclamelor la diverse produse și vor fi plătiți cu 600 LEI/lunar, cu toate că în cadrul proiectului au fost calificați în meserii de Lucrători în Alimentație, Lucrători în Electromecanică, Lucrători în Structuri pentru Construcții, Lucrători Finisori pentru Construcții, sau Estetică (manichiurist/pedichiurist).Pe de altă parte a amenințat persoanele participante că dacă nu vor semna contractele de muncă vor avea probleme pentru că deja el a intervenit la diverse Agenții de Ocupare a Forței de Muncă din județele Ialomița, Prahova, Călărași, Giurgiu, Teleorman, Argeș și Dâmbovița unde are cunoștințe datorită faptului că a lucrat la AJOFM Teleorman (asupra cărora are influență deoarece acum este consilier în Ministerul Economiei) și că deja ei sunt înregistrați la aceste agenții că au beneficiat de mediere în vederea încadrării în muncă și având semnaturile lor nu va fi nici o problemă să transcrie acele semnături și pe alte acte. Astfel că s-a dus personal cu documentele participanților la proiect la Agentiile AJOFM Prahova si Dâmbovița în data de 22 Decembrie 2018 unde a intervenit la conducerea acestor instituții pentru a înregistra în evidențele acestora persoanele participante în proiect.
