În zilele de vineri și sâmbătă, pompierii militari teleormăneni au intervenit la 52 de evenimente, dintre care: 31 de cazuri SMURD, un accident rutier, două intervenții de ajutorare a unor persoane bolnave (transportare la ambulanță), 2 incendii izbucnite la anexele gospodărești, 8 incendii de vegetație uscată, o salvare a unui cățel și 7 misiuni de recunoaștere și informare în domeniul situațiilor de urgență, la unitățile de cult, unitățile de învățământ și operatorii economici din raionul de intervenție al subunităților operative.
Cauza probabilă a incendiului: folosirea intenționată a sursei de aprindere
În seara zilei de 04 martie a.c., la ora 22.25, pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, o persoană a anunțat izbunirea unui incendiu în gospodăria lui Cătălin B., din localitatea Cervenia. Ajunși la locul intervenției cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Piatra au constatat faptul că focul se manifesta la aproximativ 5 t de fân și la o cantitate mare de lucernă, pe o suprafață de cca. 30 mp, existând riscul propagării acestuia la anexele și locuința din imediata apropiere.
Incendiul a fost localizat și lichidat în stadiul în care a fost găsit, după aproximativ o oră, cu ajutorul a două autospeciale de lucru cu apă și spumă. Valoarea pagubelor a fost estimată la suma de 2000 de lei, iar cea a bunurilor salvate la peste 40000 de lei.
Din primele cercetări efectuate la fața locului pentru stabilirea cauzei probabile de incendiu și din relatările martorilor, a reieșit că focul a fost pus intenționat de proprietar, după o ceartă în familie. Din fericire, la această intervenție nu s-au înregistrat victime.
Focul s-a propagat la bunurile vecinului
În data de 04.03.2017, la ora 11.13, pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, o persoană a alertat pompierii militari de izbucnirea unui incendiu în gospodăria lui Ionel A., din localitatea Crevenicu. La fața locului au intervenit rapid pompierii militari din cadrul Detașamentului Videle, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, aceștia constatând că focul se manifesta la un depozit de furaje, cu pericol de propagare la celelalte anexe gospodărești și la locuința din imediata apropiere.
Intervenția a fost îngreunată din cauza cantității mari de materiale combustibile și a lipsei surselor de apă, motiv pentru care în sprijinul pompierilor militari au fost solicitați și au intervenit pompierii civili ai unui Serviciu Privat pentru Situații de Urgență din orașul Videle, cu o autospecială de lucru cu apă și spumă.
Au ars ori au fost distruse de foc astereala din lemn a acoperișului depozitului de furaje, învelită cu tablă, pe o suprafață de cca. 100 mp, aproximativ 40 de baloți de lucernă, cca. 5 t de lucernă vrac, tavanele din lemn de la adăpostul de animale pe o suprafață de cca. 80 mp și o parte dintr-un gard. Valoarea pagubelor a fost estimată la suma de 20000 de lei, iar cea a bunurilor salvate la peste 60000 de lei. Incendiul a fost localizat și lichidat după aproximativ două ore de intervenție, cu ajutorul a trei autospeciale de lucru cu apă și spumă. Din primele cercetări efectuate la fața locului pentru stabilirea cauzei probabile de incendiu a reieșit acesta s-a propagat de un vecin care a lăsat un foc nesupravegheat pentru arderea resturilor vegetale. Pe timpul acestei intervenții nu s-au înregistrat victime.
8 incendii de vegetație uscată
Zilele acestea, pompierii militari telormăneni au fost solicitați să intervină pentru stingerea a opt incendii de vegetație uscată acestea putând pune în pericol bunurile materiale ale cetățenilor sau viața participanților la traficul rutier, fumul îngreunând circulația pe anumite sectoare de drum. Cele 8 incendii de vegetație uscată s-au manifestat pe raza localităților Năsturelu, Turnu Măgurele, Zimnicea, Poroschia, Poeni, Vitănești (în apropiere de E 70) și DN 54.
Incendiile au fost localizate și lichidate rapid de pompierii militari teleormăneni, cu autospecialele de lucru cu apă și spumă, fiind salvate bunuri materiale apreciate la suma 47000 de lei. Cauzele probabile ale acestor incendii de vegetație uscată au fost: focul deschis nesupravegheat și țigările nestinse aruncate la întâmplare.
Accident rutier pe DN6
În ziua de 04 martie a.c., la ora 07.29, pompierii militari din cadrul Detașamentului Alexandria au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs între două autoturisme, pe raza localității Teleorman.
Sosiți la locul evenimentului cu o autospecială de lucru cu apă și spumă, militarii au constatat faptul că nu erau înregistrate victime, însă pe partea carosabilă erau scurgeri de ulei și antigel.
Echipajul a intervenit pentru sablarea părții carosabile și îndepărtarea celor două autovehicule, astfel încât traficul rutier să se desfășoare în condiții normale. Misiunea a fost executată fără probleme deosebite.
Misiuni de recunoaștere/instruiri în domeniul situațiilor de urgență
Echipajele subunităților din cadrul ISU „A.D. Ghica” Teleorman au executat în ultimele două zile șapte misiuni de recunoaștere în teren având ca scop pregătirea personalului în vederea cunoașterii riscurilor asociate obiectivelor din raioanele de intervenție, precum și educarea și instruirea utilizatorilor asupra modului de acțiune în cazul producerii unor situații de urgență, la unitățile de cult, unitățile de învățământ și operatorii economici. Cele șapte recunoașteri au fost efectuate în localitățile Alexandria, Videle, Troianul, Năsturelu, Smârdioasa și Scurtu Mare.
În sprijinul a două persoane cu probleme medicale
Pompierii militari alexăndreni au fost solicitați pentru a sprijini echipajul Serviciului de Ambulanță Județean la două cazuri medicale deosebite. O persoană cu probleme medicale trebuia transportată la spital pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate, impedimentul fiind că aceasta locuia la etajul 4 al unui bloc de locuințe, de pe strada Libertății transportul acesteia pe scările interioare fiind foarte dificil.
Misiunea a fost executată de patru pompieri militari, pacienta ajungând în condiții de siguranță la ambulanță pentru a fi transportată la Spitalul Județean Alexandria. Persoana a fost ajutată și la întoarcere, pentru a ajunge în locuința sa. Situația a fost similară și în cazul unei femei, din municipiul Alexandria, ce locuia într-un bloc de locuințe de pe strada Dunării, la etajul 7. Misiunea a fost executată și de această dată, fără a fi întâmpinate probleme deosebite.
Salvare cățel
În ziua de 03 martie a.c., pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, pompierii militari din cadrul Detașamentului Zimnicea au fost solicitați să intervină pentru salvarea unui cățel căzut într-o groapă de pe raza localității Păuleasca. Misinea a fost executată fără probleme deosebite, cățelul fiin scos din goapa de peste 2 metri, teafăr și nevătămat, spre bucuria proprietarului.
31 de intervenții SMURD
În cazul intervenţiilor SMURD cele mai frecvente simptome prezentate de pacienți au fost: hipertensiune arterială, cefalee, vertij, tahicardie, traumatisme. După acordarea primului ajutor, persoanele cu probleme medicale au fost transportate la unitățile spitalicești pentru investigații medicale amănunțite și acordarea de îngrijiri de specialitate.
Compartimentul Informare şi Relaţii Publice – mr. Dragomir Adrian Gelu