liberinteleorman.ro

VIDEO Reabilitarea Casei de Cultură din Alexandria, în goluri și pase

4 septembrie 2020

De ceva vreme, Casa de Cultură din Alexandria a fost împrejmuită de un gard, pentru a permite astfel desfășurarea lucrărilor de reabilitare ale unei construcții devenită ruină.

Oamenii au început, de aceea, să spere că foarte curând promisiunile electorale ale lui Victor Drăgușin se vor îndeplini și orașul va avea un spațiu dedicat activităților culturale. Ei bine, fără a ne dori să dezamăgim pe nimeni, speranțele de acest fel ar trebui să fie un pic mai rezervate. De ce? Pentru că muncitorii care ar trebui să-și petreacă orele plătite din banii noștri cu munca, reabilitarea construcției nefiind o sarcină ușoară, aceștia își dedică timpul… jocului cu mingea.

În cursul zilei de ieri, locatarii unui bloc învecinat cu edificiul menționat au avut parte de un real spectacol, dat de muncitorii angajați pe bani publici pentru a repune zona centrală a orașului pe linia normalității.

Aceștia au demonstrat că nu întâmplător atâtea obiective de investiții întârzie să se realizeze. Iar privitorii de la geamuri au înțeles, la rândul lor, că golurile și pasele pot fi, atât la propriu, cât și la figurat, o explicație a dezastrului din județ.

Urmăriți meciul de fotbal muncitoresc aici:

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate

Scoruri live

Articolul precedent

A fost odată…omul de lângă tine

Următorul articol

Mâncare preparată printre muște și gândaci morți la Cantina Socială din Alexandria

Cele mai recente articole de Actualitatea politică