VIDEO. Mașina care transportă hrană carantinaților din Alexandria, amendată de ANPC pentru lipsa igienei

în Actualitatea politică/Dezvăluiri

Printre câștigătorii crizei epidemiologice se află, fără îndoială, afaceriștii specializați în catering și transport hrană la domiciliu. Pentru că miile de persoane aflate în carantină în această perioadă beneficiază de hrană, în valoare de aproximativ 70 de lei pe zi. Și atunci afaceristul specializat în alimentație publică are șansa de a funcționa pe plus în timpul stării de urgență și de a-și susține afacerea, în vreme ce restul au închis. Contractele pentru hrana celor aflați în carantină se încheie între unitatea administrativ-teritorială și agentul economic, urmând ca banii să fie ulterior decontați prin DSP. Regulile de câștigare a contractului, din perspectiva agentului economic, nu sunt însă foarte clare. Se poate merge atât pe licitație, cât și pe încredințare directă, dar mai ales, pe… prietenie.

Și uite așa a câștigat din nou contracte frumoase de furnizare a hranei pentru cei carantinați în centrul de la Rulmentul prietenul primarului Alexandriei, patronul de la PaPaCip. De mâncarea căruia s-au plâns cam toți carantinații. Dar, dincolo de gusturi personale care nu se discută, ANPC-ul a prins astăzi mașina care duce mâncarea la centrul de carantină de la Rulmentul într-o stare critică. Rugina și mizeria au devenit astfel adăpost temporar pentru hrana oamenilor din izolare.

Vicepreședintele ANPC, Vera Mitran, a scris despre situația identificată pe o rețea de socializare și a spus că firma în cauză a fost și amendată. Zilele următoare se vor face noi controale cu privire la calitatea și modul de transport a hranei celor carantinați.

În vreme de pandemie, cred că toți trebuie să fim responsabili și să păstrăm normele de igienă la cele mai înalte standarde. Unui comerciant astăzi i-a fost oprită mașina de la a mai transporta preparate culinare. Urmează și alte controale și sancțiuni pe măsura, până se înțelege că sănătatea oamenilor nu se tranzacționează.”, a scris Vera Mitran.

Jurnalist de investigație și autor. Co-fondator al publicației Liber în Teleorman, corespondent Europa FM, colaborator al mai multor site-uri de știri. Absolventă a programului pentru jurnaliști de investigație “Edward R. Murrow”, finanțat de guvernul SUA. Specializare în Fact-Checking la Poynter Institute, Florida. Autoarea a cinci cărți de beletristică, cea mai recentă apariție editorială a sa fiind romanul Cei Care Nu Mint.

Dă-i un răspuns lui Anonim Anulează răspunsul

Your email address will not be published.

*