Teleormănenii interesați de muzica folk s-au bucurat de prezența îndrăgitului cantautor Victor Socaciu, aflat în județ prin prisma ”zilelor municipiului Roșiorii de Vede”, orânduite de primăria din localitate. Chiar dacă are peste 60 de ani, Socaciu a rămas un trubadur și a fost aplaudat frenetic de către public pentru piesele ”Căruța cu flori”, ”Cântec pentru Charlie Chaplin”, ”Tata și caii”, dar și cântecul la care rezonează toți aceia care nu mai au încredere în politicieni: ”Mama lor”.
Artistul nu a mai fost de multă vreme în județul nostru, dar a spus că ar reveni oricând. Într-un interviu acordat ziarului Liber în Teleorman, Victor Socaciu a vorbit despre primele impresii după concert, despre planurile sale actuale și ne-a spus de ce nu mai face politică. Toate acestea în sediul PSD din Roșiorii de Vede, locație aflată lângă scenă, care a ținut loc de culise pentru toți artiștii care au concertat.
Reporter: Cum a fost concertul din seara asta? Cum v-ați simțit la Roșiorii de Vede?
Victor Socaciu: A fost un concert frumos, o seară frumoasă, petrecută împreună cu mulțimea adunată la aceste zile frumoase ale orașului Roșiorii de Vede. Sunt mulțumit că mesajele cântecelor mele au fost receptate și percepute ca atare și este lucrul care mă interesează întotdeauna cel mai mult.
Reporter: De când nu ați mai fost în Teleorman?
Victor Socaciu: Cred că sunt vreo 15 ani de când nu am mai fost în Teleorman. Din păcate, drumurile mele nu au mai fost spre aici, am fost prin țară și am lipsit patru ani din România.
Reporter: Cum se simte un artist cu mesaj cântând pe o scenă precum aceasta, într-o atmosferă cu miros de mici și bere?
Victor Socaciu: Până la urmă, trebuie să încerci să-i convingi pe acei oameni că ceea ce le propui este interesant, este valoros și că le poate folosi. Eu sunt un cântăreț de mesaj și de atmosferă. E mai greu să faci atmosferă cu aceste lucruri pe care le-ați amintit în debutul întrebării, dar încercăm.
Reporter: Simțiți că tinerii pricep mesajul din muzica dumneavoastră?
Victor Socaciu: Da. Aș vrea să vă spun că tinerii sunt primii și cei mai interesați de mesaje, pentru că ei au nevoie de aceste mesaje, ei fiind ca un burete care absoarbe. În loc de apă, ei absorb idei. Ei sunt, cum îmi plăcea să spun când eram mai tânăr, precum un lut moale pe care tu, ca educator, ca preot, ca învățător, îl modelezi așa cum vrei și cum se lasă modelat.
Reporter: De ce ați demisionat din funcția de consul la Montreal?
Victor Socaciu: Am avut la începutul mandatului un program pe care mi l-am asumat. Nu am primit de la minister un anume program, pe care să-l implementez. Era, firește, o fișă a postului, pe care mi-am îndeplinit-o. Dar, pe lângă fișa postului, eu mi-am impus câteva lucruri esențiale pentru mandatul meu. Ele au fost îndeplinite. În principal, au fost trei. Dacă vă interesează, vi le spun. Am creat o cameră de comerț româno-quebec, la Montreal, cu niște tineri români superbi, care au făcut acolo școală, ei fiind copiii unor emigranți români, care sunt de la începutul anilor `90 în Canada. Deci, oameni școliți acolo și care știu foarte bine cum funcționează societatea respectivă. Acesta a fost un prim lucru pe care mi l-am impus, având în vedere însă că România, împreună cu UE, urmau să semneze cu Canada un mare acord comercial, CETA se numește, un acord de liber schimb (se eludau taxele vamale), lucru important pentru economia românească, de a promova produsele pe care România le produce. Al doilea lucru pe care mi l-am propus și pe care l-am realizat a fost crearea unei catedre de limbă română la una din universitățile din Montreal. Lucru pe care l-am rezolvat. Chiar la finalul mandatului meu s-a semnat deschiderea acestei catedre, între Institutul Limbii Române din România și Université de Montreal, Facultatea de Arte și Științe, unde se studiază diverse limbi din întreaga lume. A treia țintă pe care eu mi-am propus-o a fost crearea unei coeziuni în interiorul comunității românești. În Montreal sunt vreo 14 biserici, dacă nu 17, că am înțeles că de când am plecat eu s-au mai creat vreo trei, și enoriașii din fiecare biserică formau o asociație de români. Fiind atâtea biserici, părea că această comunitate era divizată. Ca atare, am încercat să creez acțiuni care să le adune pe toate, să capete conștiința de sine în întregime. Nu că am produs eu neapărat această coeziune, dar am reușit să aduc la o masă toate comunitățile românești și am creat un eveniment sub înaltul patronaj al lui Eminescu. În fond, în Montreal există o statuie a lui Eminescu, situată chiar în Piața României. Dar această statuie nu avea un soclu, așa cum și-a dorit sculptorul atunci când a realizat această operă. Și Eminescu a fost așezat într-un parc, în picioarele goale, nu pe un stativ, cum ar fi trebuit. Eu am creat un eveniment artistic în care am și cântat, chiar la plecarea mea din mandat și banii care s-au strâns în urma vânzării biletelor au fost donați pentru construcția unei structuri de susținere a statuii, un soclu pentru statuia lui Eminescu. Cam acestea au fost lucrurile, în afara fișei postului, care însemna să acopăr toate problemele cu consulatul, să le dirijez așa încât comunitatea românească să nu aibă de suferit și a doua chestiune care era legată de discuțiile cu ceilalți omologi ai mei din Montreal.
Reporter: În puține cuvinte, v-ați îndeplinit obiectivele și ați plecat.
Victor Socaciu: Da. Nu are rost să mai stai, să consumi un salariu destul de mare din bugetul României.
Reporter: Mai faceți politică?
Victor Socaciu: Nu, dar rămân un om de stânga.
Reporter: De ce nu vă mai implicați?
Victor Socaciu: Am încercat, am reușit parțial, și cred că e mai important să-mi dedic restul anilor pe care îi mai am pe aici pentru creația muzicală și poetică.
Reporter: Ce planuri aveți în muzică?
Victor Socaciu: Într-un an de zile, am scos deja două albume și îmi doresc în continuare să-mi adun pe CD-uri piesele care nu au văzut încă lumina tiparului. Bineînțeles, continui relația frumoasă cu cei care m-au apreciat și m-au respectat de-a lungul anilor și care mai așteaptă de la mine un semn de viață și o faptă artistică.
