Vasile Dâncu, despre pescuitul la BELINA: ”Nu am observat ca domnul Dragnea să plătească o taxă”

în Actualitatea politică/Justitie

Marți a fost un nou termen, la Tribunalul București, în dosarul Belina, cauză în care Liviu Dragnea este personaj cheie, dar nu are nicio calitate procesuală. Patru martori au fost audiați de judecătorul Bogdan Alexandru Dari, toți aducându-și parțial aminte de cum au decurs lucrurile în perioada în care insula Belina și brațul Pavel au fost transferate de la stat, la firma TelDrum, apropiată lui Liviu Dragnea.

Martorul VIP – fostul vicepremier Vasile Dâncu a declarat că a fost la pescuit cu Liviu Dragnea la Belina și nu a observat ca acesta să fi plătit vreo taxă, insinuând că era ca acasă pe insulă. “Sunt pentru prima data într-o sala de judecată și nu știu regulile. De doua ori am fost chemat de două ori, nu știu de cce de doua ori, dar am înțeles ca avea legătură cu un festin pe care l-am făcut cu Liviu Dragnea într-o zona de care am aflat ulterior ca se numește Belina. Nu a fost remarcabil pentru mine ca să îmi rămână în memorie. Din câte îmi amintesc, mi-a spus că mergem la pescuit pe balta unor prieteni. Am mers cu mașina. Locul era păzit. In acel loc nu mai era nimeni. Nu am observat ca domnul Dragnea sa se ducă sa plătească o taxă. Era un grătar în zonă, am stat câteva ore, până spre seară. Eu respect foarte mult justiția. Acum am aflat care este obiectul procesului. Am înțeles ca am fost chemat pentru ca am fost la pescuit cu Liviu Dragnea, care nici el nu este parte în proces. Mi-am făcut datoria de cetățean”, a declarat Vasile Dâncu în fața instanței.

Unul dintre angajații Teldrum, audiat marți, a spus că la baltă se poate pescui acum contra unei taxe. “Lucrez la Teldrum din 2017, administrez amenajarea piscicolă de la Belina. Înainte de mine, era Barac Daniel, care avea o firma Trident. Înainte de 2017 nu am fost în zonă, dar o cunosc pentru că locuiesc în apropiere. Mă ocup cu administrarea piscicolă, dar și de pază. În zona mai sunt construcții, am văzut prin geam niște paturi de campanie și un mobilier de bucătărie, însă alte detalii nu pot oferi. Clădirea nu a fost folosită de când sunt eu acolo. La toate bălțile și la insulă se ajunge cu mașina. În zonă se poate pescui, se plătește o taxă”.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*