liberinteleorman.ro

USR a depus în Parlament legea care taie taxa verde aplicată prosumatorilor de energie

23 februarie 2023

Zeci de mii de români care și-au instalat panouri și produc energie electrică ar putea scăpa de taxa verde din facturi. 

Parlamentarii USR Cristina Prună și Remus Negoi au depus o inițiativă legislativă pentru scutirea de la plata certificatelor verzi și extinderea compensării cantitative la prosumatorii de energie electrică. Inițiativa vine în contextul în care prosumatorii plătesc în prezent taxa pentru certificatele verzi chiar dacă injectează în rețea o cantitate de energie mai mare decât consumă pe parcursul anului. 

Statul aplică în prezent certificate verzi pentru toți consumatorii de energie, iar banii din această taxă sunt direcționați către producătorii de energie regenerabilă. E absurd ca prosumatorii, care la rândul lor produc energie verde, să plătească o subvenție către alți producători de energie regenerabilă prin certificatele verzi.

„La începutul anului 2023 erau peste 40.000 de prosumatori, iar cumulat aceștia aveau o putere instalată în capacitățile de producție de energie de aproximativ 400 MW. Asta înseamnă mult decât a făcut statul român în peste 10 ani. Totuși, legislația în vigoare îi pune să achite în continuare taxa pentru certificatele verzi aferentă energiei consumate. Așadar, cu toate că un prosumator generează mai multă energie decât consumă, acesta achită în continuare o subvenție pentru energia regenerabilă (certificate verzi) în ciuda faptului că produce energie 100% verde. Cu această inițiativă legislativă venim în sprijinul a zeci de mii de români care au investit cu bună credință pentru a deveni independenți energetic”, declară deputata USR Cristina Prună.

În același timp, prosumatorii primesc în schimbul energiei electrice injectate în rețea prețul pe care îl achită pentru energia electrică consumată. Acest lucru poate fi în dezavantajul prosumatorilor pentru că nu se urmărește evoluția pieței de energie electrică.

“Prosumatorii de energie primesc pentru energia injectată în rețea același preț ca cel pentru energia consumată. În condițiile în care un prosumator produce mai mult decât consumă, furnizorul de energie nu va avea niciun interes să îi ofere prețul de piață. Prin această inițiativă zeci de mii de consumatori vor încasa pentru surplusul de energie livrat în rețea prețul de pe bursa OPCOM. Având în vedere problemele generate de legislația secundară în aplicarea compensării cantitative acest proiect de lege vine în sprijinul prosumatorilor.”, a declarat senatorul USR Remus Negoi.

USR face un apel către toate partidele parlamentare să susțină și să adopte această lege. Avem nevoie de creșterea producției de energie și implicit de o legislație care să stimuleze prosumatorii.

Advertisement

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate


Publicitate

Articolul precedent

Florică Mara va fi EXCLUS din PNL

Următorul articol

Mihaela Yaurum lansează cartea Amor Perpetuu – Banii vor fi donați

Cele mai recente articole de Politică