După un început de sezon promițător (la sfârșitul turului Universitatea s-a clasat pe locul 4), echipa care reprezintă reședința de județ în Superliga de fotbal feminin a avut de suferit în returul campionatului, reușind să se claseze pe locul 7, cel care a dus la disputarea meciurilor de baraj pentru rămânerea în Superligă, cu formația CSS Târgoviște.
Miercuri, pe stadionul Municipal din Alexandria, a avut loc manșa retur a barajului, iar Universitatea s-a impus cu scorul de 4-2, după ce în tur au obținut un rezultat de egalitate 1-1, în deplasarea de la Târgoviște.
Meciul retur a început cum nu se putea mai bine pentru echipa alexăndreană, în minutul 15, gazdele conduceau cu 3-0, prin golurile marcate de Ana Maria Vasile (2) și Alexandra Nica, după niște acțiuni colective foarte frumoase. Din minutul 15, fetele Universității au fost nevoite să joace în inferioritate numerică, Andreea Dita fiind eliminată. Până la pauză au mai fost câteva posibilități de a mări scorul pe tabela de marcaj, dar cele care au înscris au fost oaspetele, din penalty, în minutul 42. În a doua repriză, oaspetele au reușit să facă 3-2 în minutul 54, și au mai ratat câteva ocazii, dându-le mari emoții spectatorilor alexăndreni. Speranțele dâmbovițenilor s-au spulberat în minutul 80, când Cristina Sandu a marcat printr-un șut de la 25 de m. În minutele de prelungire ale partidei a fost eliminată și Ana Maria Boldeiu.
Pentru Universitatea au jucat: Ruxandra Neagu, Alexandra Nica, Andreea Nica, Oana Dumitrache, Ana Maria Boldeiu, Andreea Dita, Cristina Sandu, Florina Chiar, Iulia Săvescu, Genoveva Roșie (Florentina Ionescu 70), Ana Maria Vasile. Rezerve: Seceanu Georgiana, Gologan Georgiana, Roxana Bunea, Maria Sima.
Luna aceasta, în perioada 19-21, Universitatea Alexandria merge la Turneul Național de fotbal feminin de la Brașov cu două categorii de vârstă, U 14 și U 12, de unde speră să vină cu rezultate cât mai bune.
Tot în luna iunie, dar în perioada 26-28, clubul de fotbal feminin teleormănean s-a calificat la Turneul Final al competiției Tineret Speranțe U 16, acesta va avea loc la Odorheiul Secuiesc, după cum am aflat de la Călin Pistolea, antrenorul Universității Alexandria.