Singura echipă de fotbal feminin din județul nostru, Universitatea Alexandria, va juca de anul acesta în Liga I de fotbal feminin. Echipa alexandreană își câștigase dreptul de a juca în Superliga Națională de fotbal feminin, în vara când a trecut, în meciul de baraj, de echipa CSS Târgoviște, cu un scor de 5-3 în cele două manșe ale barajului.
Din cauza lipsei de jucătoare, dar și a situației financiare, conducerea clubului Universitatea Alexandria a hotărât să înscrie echipa în Liga I, lotul formației fiind compus acum în mare parte de junioare născute în 2000 și 2001. Alături de ele, au mai rămas o parte din jucătoarele care anul trecut au evoluat în Superligă.
Anul acesta, Universitatea Alexandria a fost repartizată în seria I a Ligii I de fotbal feminin alaturi de: Viitorul Buzău, CSS Târgoviște, Selena Constanța, ACS Măgura Bacău, CSM Pașcani, Armonia Fălticeni, Universitatea Galați, Viitorul Reghin, Transilvania Brașov. În prima etapă, alexăndrencele se vor deplasa la Buzău pentru a susține primul meci din acest sezon competițional.
Sep 27, 2015 11:00 | Viitorul Buzau | – | Universitatea Alexandria | |
Sep 27, 2015 11:00 | Magura 2012 Bacau | – | CSM Pascani | |
Sep 27, 2015 11:00 | Universitatea Galati | – | FCM Viitorul Reghin | |
Sep 27, 2015 11:00 | Transilvania Brasov | – | Armonia Falticeni | |
Sep 27, 2015 11:00 | CSS Târgovişte | – | Selena SN Constanta |
”Chiar dacă evoluăm în Liga I și nu mai avem în componență toate jucătoarele de anul trecut, sperăm să ne clasăm pe unul din locurile fruntașe ale clasamentului. Este o situație dificilă pentru că acum evoluăm cu junioare născute în 2000 și 2001, iar lipsa de experiență o să-și spună cuvântul. Sperăm ca alături de fetele care au mai rămas, junioarele să prindă încredere și să crească de la meci la meci. Important, pentru noi, este ca aceste fete să învețe jocul de fotbal, să joace de plăcere și ușor, ușor o să apară și rezultatele. Îmi doresc să începem cu dreptul în prima etapă, cu o victorie, pentru a prinde încredere jucătoarele tinere. Pregătirea am început-o încă de pe 20 iulie, am avut la antrenamentele zilnice, în mod constant, 14 jucătoare născute în anii 2000, 2001 și 2002”, a declarat antrenorul Călin Pistolea.