liberinteleorman.ro

United TR a câștigat Cupa Ucraina, un proiect atractiv cu scop umanitar

22 iunie 2015

Monica Vasilescu

united tr

Săptămâna trecută, în parcul Crângași din Capitală, Comunitatea Bisericilor Baptiste din București, împreună cu Prodocens Media, a organizat campionatul de fotbal Cupa Ucraina. La competiție au participat echipe de fotbal din bisericile baptiste și nu numai, din sudul țării. Comunitatea de București, cum mai este numită aceasta, a intenționat ca momentul să fie și un prilej de părtășie, de socializare, dar și o ocazie de a contribui la strângerea de ajutoare pentru cei afectați de războiul din Ucraina. Fondurile strânse vor fi donate prin CBBB și Uniunea Baptistă din România către Bisericile Baptiste din Ucraina.

După un joc în care au fost implicate 13 echipe, campionatul a fost câștigat de către United TR, formație care a avut în componență jucători din județul nostru. Potrivit unuia dintre participanți, inițial, cupa era gândită pentru a veni în sprijinul oamenilor necăjiți de soartă din Nepal, dar pentru că nu există corespondență acolo, organizatorii au hotărât să redenumească acest campionat și să strângă fonduri pentru cei din Ucraina. S-au câștigat medalii, diplome, dar și un trofeu, potrivit lui Relu Ivănică, iar fondurile colectate de la participanți au însumat în jur de 2ooo lei.

Alături de Relu Ivănică, din echipa United TR au mai făcut parte Dănuț Ivănică, Eduard Matei, Radu Săndel, Aurel Patrusca, Marius Mataru, Adrian Voicu, Andrei Cristian, Andrei Cătălin. Nu este pentru prima dată când tinerii din Bisericile baptiste din județ au luat parte la acțiunea cu scop umanitar. Îmbinând utilul cu plăcutul, aceștia au făcut echipă în toți anii în care s-a organizat evenimentul și au contribuit la binefacerea propusă în cadrul acestui proiect de interes comunitar.

Monica Vasilescu

Monica Vasilescu este redactor Realitatea.net și profesează ca jurnalist din anul 2007. Și-a început cariera în presa locală din județul Teleorman și a scris la mai multe publicații specializate pe investigații și subiecte anticorupție. A fost corespondent și colaborator al mai multor site-uri de știri în domenii precum: politic, social, eveniment, justiție. Este co-fondator al publicației Liber în Teleorman, premiată în cadrul Galei Superscrieri, în anul 2019, la secțiunea „Presă Locală”, cu diploma pentru "Curaj, Răbdare și Adevăr".

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate

Scoruri live

Articolul precedent

ALDe Calotă și Chicu se unesc în Teleorman. Vă rugăm, nu vă înghesuiți cu adeziunile !

Următorul articol

Sala Polivalentă intră în modernizare. Hai și cu stadionul !

Cele mai recente articole de Sport