Unde a dispărut misteriosul proprietar al Bibliotecii din Zimnicea?

Carmen Dumitrescu
Oraşul Zimnicea nu este un oraş mare, dar cu siguranţă are farmecul lui. Iar la farmecul despre care vorbim contribuie şi unele clădiri vechi, trecute sau nu în patrimoniul cultural naţional, care amintesc de nişte timpuri istorice, preţioase pentru memoria colectivă. Cu atât mai mult cu cât marele cutremur a transformat, la un moment dat, Zimnicea într-o ruină şi a văduvit-o de martorii tăcuţi ai unui trecut cel puţin interesant. Dar printre clădirile rămase se numără acum şi Biblioteca Orăşenească “Miron Radu Paraschivescu”. Imobilul a fost construit în anul 1897 şi pare a fi un vechi conac boieresc. În ciuda semnelor timpului şi a pereţilor scorojiţi, clădirea aminteşte de vremea coniţelor şi a boierilor cu dare de mână, astfel că, odată ajuns pe treptele clădirii, te aştepţi ca la poartă să apară o trăsură cu birjar.

Mulţi ar crede că păstrarea clădirii în starea ei originală a fost determinată de dorinţa administraţiei publice de a păstra o fărâmă neatinsă din istoria oraşului. Ei bine, lucrurile nu stau aşa. De fapt, primăria nu poate reabilita clădirea pentru că ea aparţine unei persoane fizice. Care a moştenit proprietatea clădirii, dar care s-a evaporat imediat după ce a câştigat procesul cu statul, permiţând administraţiei publice să-i dea clădirii respective rolul de bibliotecă. Nimic rău în asta! Rămâne, totuşi, stranie şi nejustificată dispariţia proprietarului unei clădiri de o valoare însemnată, atât din punct de vedere material, cât şi istoric.
Un trecut zbuciumat
Despre Alexandrina Busuiocescu nu se cunosc detalii biografice. Doar din documentele vremii, aflate acum în arhiva Primăriei Zimnicea, se pot trage unele concluzii legate de viaţa respectivei doamne. Astfel, din Certificatul de Moştenitor al imobilului rezultă că Alexandrina Busuiocescu nu era teleormăneancă, ci moldoveancă, ultimul ei domiciliu figurând în judeţul Bacău. Prezenţa ei la Zimnicea s-ar putea justifica mai curând printr-un mariaj, însă cel mai probabil din el n-au rezultat copii. Altfel nu s-ar explica de ce femeia a decis să lase moştenire frumoasa clădire de pe strada Împăratul Traian, numărul 87 nepotului ei de frate, Emilian Ionescu, care avea la data acceptării succesiunii, domiciliul în oraşul Craiova. În anul 1969, imobilul a fost confiscat de către stat, însă având în vedere testamentul Alexandrinei Busuiocescu, scris cu zece ani mai târziu, nepotul de frate al acesteia a început un proces cu statul.

Potrivit experţilor în urbanism ai Primăriei Zimnicea, deşi a acceptat moştenirea de la mătuşa sa, revendicând această clădire de o frumuseţe aparte, în urma câştigării procesului pe care l-a avut cu primăria, Emilian Ionescu nu s-a prezentat pentru preluarea imobilului: “Are o hotărâre judecătorească prin care a câştigat proprietatea asupra bunului, dar nu s-a prezentat. Clădirea a fost construită în anul 1897. Nu este monument istoric. Lucrările de reabilitare nu se pot face, pentru că nu suntem proprietari. De asta nici nu s-au făcut demersuri pentru a se introduce în patrimoniul public al oraşului. Acolo lucrări de renovare, de îmbunătăţire sau alte lucrări nu se pot face.”
În testamentul Alexandrinei Busuiocescu nu figurează şi alte bunuri, în afara imobilului de pe strada Împăratul Traian, ceea ce ne poate face să credem că femeia n-a fost foarte bogată sau, cel puţin, că nu şi-a încheiat viaţa în cele bune condiţii materiale. Însă nepotul său este adevăratul mister în toată ecuaţia imobilului în care funcţionează biblioteca de la Zimnicea. Pentru că greu de înţeles ce l-ar fi determinat pe un individ să poarte un proces cu statul pentru recuperarea unei moşteniri, pentru ca ulterior să-şi manifeste indiferenţa totală în raport cu modalităţile de fructificare materială a acestei proprietăţi.
Reabilitarea imposibilă…
Chiar şi o clădire cu un trecut mare în spate necesită reparaţii de întreţinere periodice pentru a nu permite transformarea trecutului într-o ruină. Cu atât mai mult cu cât acolo funcţionează o bibliotecă, vizitată în special de elevi şi de cadre didactice. Parfumul istoriei nu poate fi negat. El se simte de la distanţă şi locul în sine te poartă în timpuri în care Teleormanul avea un chip poate mai cochet. Dar reabilitarea clădirii nu se poate realiza, din simplul motiv că proprietarul nu se prezintă să-şi preia moştenirea sau să renunţe la ea iar autorităţile nu pot interveni pe o proprietate privată. Între timp, biblioteca funcţionează, singurul aspect interesant fiind acela că în zilele de luni sediul este încuiat. În acest moment acolo îşi desfăşoară activitatea două bibliotecare iar dotările sălii de bibliotecă sunt mulţumitoare. Cel puţin asta susţin reprezentanţii primăriei Zimnicea, care par să fie la fel de consternaţi de faptul că Emilian Ionescu nu s-a mai prezentat după încheierea procesului să preia un bun pentru care s-a luptat cu statul în instanţă şi care nu e prea uşor de neglijat, oricât de nematerialisti am fi… Misterul dispariţiei proprietarului din peisaj a trezit deja multe curiozităţi, dar şi ipoteze de interpretare, nici una verificabilă, însă. Între timp, clădirea se erodează de la un an la altul şi, în lipsa unor intervenţii serioase, ea va deveni o ruină, văduvind oraşul Zimnicea de încă o fărâmă de istorie…