liberinteleorman.ro

Mobile Banner

Un ospătar din Teleorman, care a primit de ziua lui funcția de subprefect, câștigă astăzi 124.230 lei pe an

În alte timpuri, actualul subprefect de Teleorman turna vin în paharele clienților care frecventau „Bar Paradis” și „Restaurantul Interagro”, ambele afaceri fiind revendicate de cunoscutul Ioan Niculae. Astăzi, ospătarul de atunci ocupă o funcție de conducere în cadrul Instituției Prefectului Teleorman și încasează lunar peste 10.000 de lei. Chiar când își aniversa a 45-a zi de naștere, Nelu Oprea primea în dar de la Guvernul Grindeanu funcția de subprefect al județului Teleorman. Probabil asta l-a surprins teribil, la fel cum vestea că a ajuns parlamentar l-a dat total peste cap pe actualul prefect al județului Teleorman, fost paznic la Primăria Alexandria. E de prisos să spunem că suntem foarte liniștiți știind că legalitatea actelor administrative din Teleorman stă în mâna unui fost paznic și a unui fost ospătar. Totuși, nu putem să nu ne întrebăm ce face Nelu Oprea pentru comunitate de 124.230 lei pe an? Și ce-l recomandă pentru funcție și câștigul aferent?

Declarația de avere a Florinei Oprea, soția lui Nelu Oprea, pe anul 2018

Ei bine, Nelu Oprea este absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității Ecologice. Interesant, nu? Asta în contextul în care și Carmen Dan, fost prefect de Teleorman, e și ea posesoare de diplomă „ecologică”.

Nelu Oprea și-a luat diploma la vârsta de 33 de ani și de atunci a început și ascensiunea lui pe scara ierarhică. A lucrat o vreme pe la firmele lui Ioan Niculae, ajungând apoi consilier juridic la AJOFM Teleorman. Nici soția lui Oprea nu stă foarte prost cu veniturile, mai ales că femeia e inspector în cadrul Primăriei Zimnicea, dar câștigă aproape jumătate din cât aduce acasă faimosul ei soț. În plus, Nelu Oprea își mai rotujește veniturile și cu peste 7000 de lei pe lună din închirierea unui imobil și vreo 1500 de lei din dobânzi.

Despre activitatea lui la Prefectură nu știm absolut nimic. De când a fost numit subprefect, Nelu Oprea nu a chemat presa la vreo conferință, nu a dat explicații și nici n-a intrat în detalii legate de calificarea lui, deși a admis în fața presei curioase că a fost ospătar înainte de a deveni om de bază al partidului unic din Teleorman.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate

Scoruri live

Articolul precedent

Superstarul în afaceri – Marian Fișcuci are Proinvest ”în oglindă”, la Buftea

Următorul articol

Cabinetul parlamentar al lui Dragnea din Consiliul Județean Teleorman, în procedură de închidere

Cele mai recente articole de Actualitatea politică