Domnitorul Alexandru Dimitrie Ghica este considerat întemeietorul orașului Alexandria și, în consecință, contribuția sa la ceea ce este astăzi reședința județului Teleorman trebuia marcată într-o manieră relevantă pentru comunitate. Efortul sculptorului Grigorie Minea s-a concretizat, așadar, într-un bust al domnitorului Alexandru Dimitrie Ghica, bust amplasat acum în curtea Catedralei Sfântul Alexandru și dezvelit în cadrul unei ceremonii publice pe data de 30 iunie. Așa cum era de așteptat, la eveniment n-au participat atât de mulți alexăndreni pe cât s-ar fi cuvenit, având în vedere semnificația simbolică a momentului, însă cei care au participat au dat realmente dovadă de faptul că au înțeles importanța manifestării. Pentru că s-au scurs, iată, 181 de ani de la fondarea orașului și era momentul ca această comunitate să aducă un omagiu întemeietorului ei.
Evenimentul a început cu o lansare de carte dedicată întemeietorului Alexandriei , cu titlul “Alexandru Dimitrie Ghica, domnitorul nostru”, aparținând lui Adrian Ataman, publicată anul acesta la Editura Larisa. Ulterior, în incinta Catedralei Sf Alexandru au avut loc discursuri ale părintelui paroh Gheorghe Popa, primarului Victor Drăgușin și episcopului Galaction Stângă, toți încercând să aducă la cunoștința celor prezenți detalii legate de contribuția domnitorului Alexandru Dimitrie Ghica la ceea ce este astăzi Alexandria. Ulterior, participanții au ieșit în curtea Catedralei și au asistat la dezvelirea bustului marelui domnitor, cei care au contribuit la realizarea acestui monument important fiind felicitați pentru implicare și eforturi.
Potrivit lui Galaction Stângă, apariția acestui monument în curtea Catedralei este un câștig spiritual pentru alexăndrenii de pretutindeni: “Azi, măreția Catedralei este în mod fericit completată și îmbogățită de frumusețea minunatului monument închinat fondatorului orașului, domnitorul Alexandru Dimitrie Ghica, întregindu-se și înnobilându-se astfel peisajul orașului, reliefându-se adevărata dimensiune a spiritualității Alexandriei.”