liberinteleorman.ro

Un exercițiu de democrație cu Ilie Bălan

ilie balan

Monica Vasilescu

S-a încheiat domnia lui Bălan în Consiliul Județean. După 7 ani de șefie în a doua poziție a administrației județene, ”penelistul roșu” a părăsit funcția așa cum a obținut-o și a continuat-o: cu capul plecat.

Nu a avut demnitatea să demisioneze înainte de ”tăierea capului” și nici bărbăția de a riposta la metodele ceaușiste prin care a fost înlăturat. Nici vorbă de așa ceva! Ilie al PNL-ului a mulțumit celor care l-au ținut în funcție ani în șir, până ce a încetat să-i adune scamele boierului Dragnea. Ar fi făcut-o în continuare, fie vorba între noi, dacă nu s-ar fi schimbat și atitudinea președintelui PNL, Marin Almăjanu, față de tot ceea ce înseamnă putere PSD în județ.

La ședința de ”detronare”, longevivul vicepreședinte a fost apărat de pedeliști –  noii parteneri politici. Chiar dacă aceștia au clamat modul în care pesediștii se debarasează de cei alături de care au obținut procente coreene la alegeri, Ilie Bălan a înghițit în gol și s-a rezumat la a spune că toată sceneta de schimbare din funcție a fost… ”un exercițiu de democrație”.

Din punct de vedere legal, însă, ”democrația” lui Bălan este, mai degrabă, o abatere de la norme, întrucât eliberarea din funcţie a vicepreşedintelui Consiliului Judeţean se poate decide ca urmare a existenţei unui motiv întemeiat care să justifice adoptarea acestei  soluţii. Concret, Legea 215/2001 prevede, la articolul 113, că “vicepreşedinţii pot fi eliberaţi din funcţie, prin votul secret a cel puţin două treimi din numărul consilierilor în funcţie, la propunerea a cel puţin unei treimi din numărul acestora, numai dacă s-a constatat prin hotărâre judecătorească irevocabilă că aceştia au contravenit, în exercitarea sarcinilor ce le-au revenit, intereselor generale ale statului sau ale judeţului ori au încălcat Constituţia şi legile ţării”.

Motivul politic, așa cum a fost invocat de către președintele Consiliului Judeţean Teleorman, Adrian Gâdea, nu este prevăzut în legea administraţiei publice locale, drept pentru care un vice nu poate fi schimbat deoarece a uitat să-și taie unghiile. Pentru ca a doua persoană, după Gâdea, să fie trimisă acasă ar fi trebuit făcută dovada că a încălcat legea sau că a adus prejudicii activității pe care a depus-o în slujba județului.

Dar, cine să se mai ia de la o lege, când Ilie Bălan era preocupat să dea bine la pesediști, spunându-le: ”Mă bucur că nu v-am făcut şi nu m-am făcut de ruşine, că am putut să contribui la investiţiile CJ. M-am împăcat cu gândul, vreau să vă asigur că voi sprijni în continuare proiectele. Din punct de vedere politic, unanimitatea de până acum va fi mai subţiată pentru că sunt obligat să fac opoziţie”.

Domnul Ilie a punctat încă un mesaj închinat stăpânirii, care trebuie să ştie în permanenţă atitudinea servilă, mai ales că a avut și o pereche de ochi la întruirea de expulzare din postul de vază al CJ. Până la modul cum va percepe Dragnea tăvălirea lui Bălan, însă, ne așteptăm ca Almăjanu să-și sancționeze trimisul la atitudine şi să le facă loc altora, mai puţin prefăcuţi, mai puţin supuși şi mult mai stăpâni pe sine.

Monica Vasilescu

Monica Vasilescu este redactor la Ziare.com și profesează ca jurnalist din anul 2007. Și-a început cariera în presa locală din județul Teleorman și a scris la mai multe publicații specializate pe investigații și subiecte anticorupție. A fost corespondent și colaborator al mai multor site-uri de știri în domenii precum: politic, social, eveniment, justiție. Este co-fondator al publicației Liber în Teleorman, premiată în cadrul Galei Superscrieri, în anul 2019, la secțiunea „Presă Locală”, cu diploma pentru "Curaj, Răbdare și Adevăr".

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate

Scoruri live

About Me

Articolul precedent

Stimulent financiar acordat angajatorilor pentru încadrarea în muncă a elevilor şi studenţilor

Următorul articol

Viață de calvar! O familie din Turnu Măgurele locuiește în casa din cimitir, fără curent electric!

Cele mai recente articole de Actualitatea politică