Un bărbat periculos umblă liber pe străzile Alexandriei

în Actualitate/Dezvăluiri

Cu aproximativ o lună în urmă, niște taximetriști din Alexandria capturau un bărbat acuzat de mai multe femei de agresiuni în plină stradă. În plus, unul dintre taximetriștii care l-au capturat a declarat la vremea aceea că bărbatul în cauză i-ar fi amenințat copilul că nu mai intră în scara blocului și i-ar fi urmărit soția. Una dintre victimele bărbatului, despre care se știe că e din Botoșani, spune că individul și-a făcut un obicei din a acosta femei pe stradă: “Am ghinionul să stea la mine în cartier. Eu cred că am fost printre primele persoane care au chemat Jandarmeria pentru el, dar până au ajuns ei, nu l-au mai găsit. A fost luat acum ceva timp, când s-a luat de alte fete din oraș și dus la Spitalul din Poroschia, dar la două zile era iar pe străzi.”

După episodul de atunci, bărbatul a fost audiat de poliție și trimis la Botoșani, unde, însă, n-a fost reținut în niciun fel. Acum s-a întors în Alexandria și face din nou probleme. De altfel, Inspectoratul Județean de Poliție Teleorman susține că individul este implicat în mai multe infracțiuni, dar, din păcate, Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria a considerat că bărbatul nu prezintă un grad ridicat de pericol social, așa că a fost lăsat în libertate, sub control judiciar. Problema e că nimeni nu știe exact unde locuiește și nici dacă se ocupă cu ceva anume în oraș, în afară de terorizarea populației.

Potrivit IPJ Teleorman, bărbatul a fost reținut din nou în cursul zilei de 21 august și eliberat de Parchet ziua următoare. Biroul de Investigații Criminale a identificat mai multe infracțiuni comise de bărbat pe raza municipiului Alexandria. Individul este din comuna Stăuceni, județul Botoșani și are 47 de ani. În urma probatoriului administrat, polițiștii au reținut în sarcina acestuia săvârșirea infracțiunilor de furt, tăinuire, violare de domiciliu și amenințare. Faţă de suspect, polițiștii au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul I.P.J. Teleorman.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria n-a considerat, însă, că bărbatul e destul de periculos, așa că a dispus ca suspectul să fie cercetat în continuare în stare de libertate, față de acesta luându-se măsura controlului judiciar.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*