liberinteleorman.ro

Un bărbat beat a fost reținut după ce a făcut accident: Avea 1,79 mg/l alcool pur în aerul expirat

11 martie 2025

Un bărbat în vârstă de 38 de ani, din municipiul Roșiori de Vede, a fost reținut de polițiști după ce a provocat un accident rutier pe DJ 612, la ieșirea din localitatea Butculești. În urma testării cu aparatul alcooltest a indicat o concentrație de 1,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a pierdut controlul vehiculului din cauza consumului de alcool, răsturnându-se în afacerea părții carosabile. În urma accidentului, acesta a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Roșiori de Vede au dispus reținerea unui bărbat, în vârstă de 38 de ani, cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

În data de 4 martie a.c., în jurul orei 12:20, polițiștii au fost sesizați, de către o femeie, despre faptul că pe DJ 612, la ieșirea din localitatea Butculești, a avut loc un accident rutier.

În fapt, în timp ce un bărbat conducea un autoturism, pe DJ 612, din direcția Sfințești – Butculești, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, acesta ar fi derapat și ar fi intrat în coliziune cu un cap de pod, răsturnându-se în afara părții carosabile.

În urma accidentului rutier, a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicând o valoare de 1,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i-au fost prelevate mostre biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

În urma administrării probatoriului, a fost dispusă măsura reținerii față de bărbat, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Olt.

Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede, a transmis IPJ Teleorman.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate

Scoruri live

About Me

Articolul precedent

Anunţ public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu SC PRICHINDESA SRL

Următorul articol

Accident rutier pe DJ 601: Un copil de 7 ani și un bărbat de 77 ani, la spital

Cele mai recente articole de Actualitate