- Interviu cu pictorul Tudor Șerbănescu
Pictorul Tudor Șerbănescu este un senior al artei românești contemporane, cu expoziții personale în țară și dincolo de granițele ei. Este un astfel de român, care reușește să dea nuanță vie stării generale a artei, deși, în România, mai ales în Teleorman, cultura, sub toate formele ei, devine mai ștearsă cu fiecare zi ce trece.
Culoarea este obiectul muncii sale și a reușit să o combine în lucrări expuse în marile galerii, vizionate de oameni consacrați în domeniu. În 2006, artistul a plecat din țară pentru a se îmbogăți spiritual și spune că a luat în calcul întoarcerea acasă încă de la început. Cum este percepută arta în afară, ce își amintește despre locurile teleormănene în care a trăit în anii tinereții și ce planuri are, acestea și altele sunt subiecte despre care a vorbit pictorul Tudor Șerbănescu într-un interviu pentru ziarul Liber în Teleorman.
Reporter: Domnule Tudor Șerbănescu, pentru cei care nu știu, vă rog să ne spuneți când aţi întâlnit arta și cum a fost debutul în pictură?
Tudor Șerbănescu: Arta am întâlnit-o de când m-am născut, în casa părinților mei. Am întâlnit-o în covoarele pe care le țesea mama mea, în carpetele de pe perete, în iile pe care le cosea. Cred că de la ea am moștenit acest dar al înțelegerii și creației frumosului. De la tatăl meu am moștenit pasiunea pentru citit. Debutul propriu zis în pictură l-am făcut printr-o expoziție, alături de Stan V Cristea, care se prezenta cu grafică.
Reporter: A contribuit faptul că ați urmat Școala Populară de Arte sau un om talentat nu are nevoie de școlarizare ?
Tudor Șerbănescu: Oricât de talentată ar fi o persoană, tot are nevoie de școală. Acolo se învață teoria culorilor, a compoziției, curentele din artă, materialele necesare și multe alte lucruri pe care de unul singur este greu să le înțelegi. Foarte important este să studiezi operele altor pictori, să vizitezi muzee, expoziții. Pe mine, personal, m-a ajutat mult Școala Populară de Artă.
Reporter: Când v-ați dumirit că lucrările dumneavoastră sunt demne de a ieși în lume ?
Tudor Șerbănescu: După expoziția personală de pictură, am primit acasă vizita scriitorului Ion Bodunescu, însoțit de poetul Anton Tianu. Doreau să mă cunoască și să vadă și alte lucrări ale mele. Vizita este relatată în volumul lll al cărții „Inspectorul șef”, acolo unde apar cu pseudonimul Todan. Au mai urmat și alte întâlniri și mă tot îndemnau să pictez și să expun, asta pentru mine a însemnat un mare imbold.
Reporter: Am observat că substanţa unor lucrări este să se combine părți animalice, omenești și de peisaj. Această întrepătrundere vă definește stilul ?
Tudor Șerbănescu: Combinarea între om-animal-peisaj este o componentă a picturii mele, însă, cel puțin deocamdată, nu este definitorie pentru mine. Îmi place să lucrez și portrete sau natura statică.
Reporter: Tindeți mai mult către grafică de carte sau către pictură ?
Tudor Șerbănescu: Îmi place în egală măsură și pictura, culoarea, pata și grafica, desenul, hașura. Fiecare dintre ele se potrivesc cu o anumită stare, cu o anumită temă. În general, după o expoziție de pictură, după realizarea mai multor tablouri, mă refugiez în desen. Grafica de carte îmi oferă posibilitatea de a ilustra o poveste sau un ciclu de poezii care au legătură între ele și atunci și desenele reprezintă un întreg.
Reporter: Am aflat că ați fost profesor la Școala din Nenciulești. Ce vă amintiți din acea perioadă?
Tudor Șerbănescu: Am multe amintiri frumoase de la Școala din Nenciulești. În primul rând, am fost coleg cu foștii mei profesori, oameni cu pregătire și profesioniști adevărați, dăruiți meseriei, oameni minunați. Apoi, era grupul tinerilor, din care aș remarca pe Mihai Athanasie Petrescu, scriitor, acum este în Roșiorii de Vede, Chiril Precup, de asemenea, a publicat cărți, Emil Dulceanu, un excelent muzician. A fost o perioadă frumoasă, cu vise, speranțe…
Reporter: Teleormanul v-a oferit ceva în postura de artist plastic ?
Tudor Șerbănescu: În primul rând, Teleormanul este zona în care m-am născut, o zonă bogată spiritual și cultural, cu adânci rădăcini în istorie. Aici s-au născut mulți dintre oamenii importanți ai culturii și spiritualității României. Trebuie să facem o delimitare între cele două perioade, înainte de 1989 și după. În perioada comunistă te puteai manifesta într-un cadru stabilit și după o anumită ideologie. Se organizau și atunci expoziții în cadrul celebrelor festivaluri. După schimbarea regimului, dezvoltarea și manifestarea unui artist se face mai mult pe cont propriu. S-au organizat tabere de creație, saloane de pictură la sfârșit de an, la unele dintre ele am fost și eu participant. Dar eu consider că un artist nu trebuie să aștepte să i se ofere, trebuie să caute singur drumul și posibilitățile de afirmare, de perfecționare. În Teleorman, nu avem o galerie de artă propriu zisă, nu avem persoane care să se ocupe special de artă și promovarea artiștilor.
Reporter: De ce ați plecat din România ?
Tudor Șerbănescu: Am plecat din România pentru a cunoaște mai mult, pentru a vedea pe viu ceea ce știam din cărți, din albumele de artă. Și, în același timp, pentru a cunoaște arta actuală, pentru a vedea cum se lucrează, materiale noi, stiluri noi, pentru a cunoaște artiști din alte țări, pentru a mă evalua pe mine însumi în raport cu ce văd. Este o mare diferență între ceea ce citești despre o expoziție a unui artist și ceea ce vezi tu ca artist, vezi tehnica pe care o folosește, materialele, stilul.
Reporter: Spania e o țară în care îți poți desena propria lume?
Tudor Șerbănescu: Spania este o țară cu o bogată cultură, cu tradiții puternice, beneficiind și de aportul artiștilor din America Latină. Vorbind despre pictură, am rămas impresionat de nivelul de cunoștinte al oamenilor de rând, muzeele și sălile Fundațiilor de artă sunt pline la orice oră. Există foarte mulți artiști care predau pictura în clase particulare pentru oameni de toate vârstele. Așa că nu este foarte dificil să întâlnești oameni cu preocupări asemănătoare. Sigur, fiecare artist își crează o lume a lui, o zonă proprie lui.
Reporter: Unde simțiți publicul mai aproape, în România sau în străinătate ?
Tudor Șerbănescu: Cum spuneam mai sus, publicul spaniol este foarte avizat. Am văzut în foarte multe case tablouri și nu puse doar de decor. Nu este o surpriză dacă după ce vorbești cu o persoană își spune că și el are încercări în artă sau are pe cineva din familie care pictează. Un artist plastic român, care cunoaște bine mediul spaniol de artă spunea: ”În Spania, numai artist plastic să nu fii”. Sigur că și în România există un public avizat și cunoscător, dar parcă uneori participă doar pentru a fi prezenți, pentru a bifa un eveniment.
Reporter: În artă, te poate influența în vreun fel locul de unde provii?
Tudor Șerbănescu: Locul de unde provii te influențează, rămâne ceva în tine care nu se poate șterge. Sunt artiști care au folosit specificul zonei de unde au venit, l-au îmbogățit, l-au stilizat și astfel au obținut performanțe artistice superioare. Fiecare zonă are ceva deosebit și prin transpunere artistică primește noi valențe spirituale. Este suficient să ne gândim la Brâncuși.
Reporter: Vă preocupă întoarcerea acasă?
Tudor Șerbănescu: A pleca de undeva presupune că te și întorci, mai ales dacă acolo ai totul, tot trecutul tău este acolo. Sigur că atunci când am plecat am gândit că într-o zi o să revin. Întoarcerea acasă se va produce într-o zi.
Reporter: Știm că s-a scris o carte despre dumneavoastră, cu titlul ”Tudor”. Dacă ar fi să existe continuarea, cum ați dori să se numească?
Tudor Șerbănescu: În noiembrie 2011, la prestigioasa editură Niram Art, a apărut o carte despre lucrările mele. Sunt texte scrise de patru spanioli, un român și o poeta de origine sârbă. Cartea se numește „Tudor-textos sobre su obra” (Tudor-texte despre opera sa). Dacă ar fi să apară altă carte, mi-aș dori să se numească „Tudor-su obra”, asta însemnând, de fapt, un album cu lucrările mele. Sper ca într-o zi să apară.
Reporter: Fiica și-a făcut un tatuaj cu semnătura dumneavoastră. V-a bucurat, că pe ea cred că a durut-o… ?
Tudor Șerbănescu: Fiica mea, Irina, și-a făcut un tatuaj cu semnătura mea pe mână. Povestea am mai relatat-o, dar nu m-a bucurat atât de mult acest fapt, cât m-a bucurat răspunsul la întrebarea mea: de ce l-a făcut: „Păi, nu sunt opera ta?”. Nu știu dacă pe ea a durut-o, dar pe mine cu siguranță m-a bucurat mult. Fotografia ei cu tatuajul apare pe coperta cărții „Tudor”.
Reporter: În afară de creaţie, ce faceți în zilele actuale?
Tudor Șerbănescu: În afară de creație, fac ce face un om normal, muncesc pentru a trăi, citesc, merg pe la diverse evenimente, întâlniri cu prieteni.
Reporter: Acum, că sunteți un artist împlinit, ce vă mai doriți?
Tudor Șerbănescu: Eu nu mă consider încă un artist împlinit, este adevărat că am unele realizări, dar mai este un drum lung de parcurs. În momentul de față, îmi doresc să-mi realizez proiectele pe care le am și mă gândesc la o nouă expoziție.