Într-o lume în care uneori Biserica este subiect de critici pentru comportamentele abuzive ale unor reprezentanți, povestea preoților Danu din parohiile Negreni și Lada aduce o rază de speranță și inspirație pentru întreaga țară. Acești preoți au ales să își dedice slujirea aducerii unui suflu nou de speranță și ajutor în comunitățile locale.
Preoții Danu nu sunt doar slujitori ai cuvântului divin, ci și piloni ai solidarității și compasiunii în rândul celor nevoiași. Ei au făcut eforturi considerabile pentru a oferi hrană și cunoaștere, contribuind astfel la îmbunătățirea condițiilor de viață ale oamenilor din parohiile Negreni și Lada.
Un exemplu elocvent al dedicării lor este activitatea desfășurată de preotul Cristian Danu, paroh la Parohia Negreni de Sus, comuna Tătărăștii de Jos. Aici, preotul Danu a inițiat și coordonat mai multe acțiuni sociale menite să sprijine și să îmbunătățească condițiile de trai ale oamenilor sărmani din comunitate și din centrele sociale pe care le păstorește.
În contextul apropiatei sărbători a Paștelui, părintele lansează o nouă campanie umanitară, invitând comunitatea să se alăture eforturilor de a aduce un strop de bucurie și speranță celor nevoiași.
„Tot timpul ați fost alături de noi. Aici s-au rezolvat toate pentru cei „mici” si vă mulțumim. Măicuța Domnului poartă de grijă tuturor!
În fiecare an, de sărbătoarea sfintelor Paști beneficiarii Așezămintelor noastre sociale s-au bucurat de mesele tradiționale organizate de unii dintre dumneavoastră ca mulțumire și recunoștință față de Dumnezeu pentru darurile primite de la El.
Anul acesta nu avem nimic asigurat în acest sens și vă rog să ne ajutați să organizăm ceva!
Cine consideră că e o binecuvântare să ni se alăture și că este momentul să contribuie la una dinte aceste mese pentru cei de care ne îngrijim, va putea oricum să trimită darul său.
Cine dorește, vă rog, mesaj la 0763619189!”, a anunțat părintele Bogdan Cristian Danu.
Citiți și: Preotul Danu Florin lansează o campanie umanitară de Paște pentru familii nevoiașe