În cursul acestei dimineți, mai multe ambulanțe au ajuns în zona Peco din Alexandria, în apropierea barierei de cale ferată, pentru a ridica trupul unui bătrân care a decedat în cursul acestei nopți. Bătrânul a stat în spital vreme de mai multe zile, fiind tratat pentru niște boli cronice și, ulterior, a fost trimis acasă (la cererea bolnavului), pentru a se lupta cu bolile la domiciliu. Totul părea cât se poate de normal, până când persoanelor însărcinate cu ridicarea cadavrului li s-a ordonat să poarte costume de protecție epidemiologică. Motivul? Soția bătrânului s-a întors cu puțin timp în urmă din una dintre zonele de risc și nu a declarat acest lucru, deși se auto-izolase.
Se pare că de pe data de 16 martie, de când soția s-a întors din Spania și până acum, cei doi bătrâni au fost izolați la domiciliu. Medicul epidemiolog Luminița Dumitrașcu spune că măsurile de precauție care sunt luate în acest caz fac parte dintr-un protocol și acum protocolul se va aplica soției bărbatului decedat.
Bătrânul a suferit un infarct, însă moartea lui nu este pusă în acest moment pe seama infectării cu noul virus, deși o suspiciune există, iar autoritățile doresc să fie precaute.