În cursul lunii precedente, în județul Teleorman a ajuns un aparat de tip RT PCR, astfel încât să poată începe o testare serioasă și în această zonă a țării, Până în prezent, toate suspiciunile au fost tratate cu prudență, iar probele, în cazurile în care s-au prelevat, au ajuns la București în vederea stabilirii unor diagnostice. Aparatul a fost adus în județul Teleorman pe data de 3 aprilie și de atunci a fost lăsat nefolosit, de vreme ce nimeni nu avea pregătirea necesară pentru a-l folosi. Au fost trimise, însă, în vederea pregătirii, la București mai multe cadre medicale din județ și între timp acestea au finalizat cursurile, fiind, iată, pregătite să realizeze primele testări pentru depistarea COVID-19 în județul Teleorman.

Chiar în cursul zilei de astăzi au fost făcute primele teste în cadrul laboratorului coordonat de către Direcția de Sănătate Publică. Activitățile de testare COVID-19 ale laboratorului localizat la sediul DSVSA Teleorman au fost incluse în Programul Național de Boli Transmisibile prin Ordinul Ministrului Sănătății nr. 689/27.04.2020.
Aparatul de tip RT-PCR, pus la dispoziția DSP Teleorman de către Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, va permite diagnosticarea pacienților infectați cu virusul SARS-CoV-2, fiind asigurată astfel intervenția rapidă pentru a limita răspândirea infecției în comunitate. De asemenea, se poate spera la o creștere a numărului de testări, de vreme ce și județul Teleorman dispune, iată, atât de aparatura necesară, cât și de personalul competent să o folosească.
Stire buna dar incompleta unde cind cit