Oportunitatea de a face o testare gratuită a glicemiei şi a greutăţii este rar oferită teleormănenilor care vor să afle cum stau cu starea de sănătate pe această linie. De Ziua Mondială a Diabetului, ca în fiecare an, medicul diabetolog Marian Burtea este singurul care se gândeşte la oamenii fără posibilitatea de a merge frecvent la medic pentru a-şi face un set de analize.
“Pe 14 noiembrie, se marchează Ziua Mondială a Diabetului şi, după cum facem în fiecare an, avem o acţiune de determinare a glicemiei şi a greutăţii. Am început de la ora 08.00, iar până în prezent s-au prezentat 62 de persoane. Alarmant este faptul că 18 dintre acestea aveau glicemia peste limita normală, ceea ce înseamnă că ele, mai devreme sau mai târziu, vor dezvolta diabet. Am oferit indicaţii celor cu glicemia peste normal şi le-am recomndat să repete analiza”, a spus doctorul Burtea.
Până la încheierea acţiunii, au fost testate 107 persoane, 17 dintre acestea fiind depistate cu diabet. Dintre cei fără diabet, 37 (41,5%), au avut glicemia între 100-125, adică prediabet, şi 12 (13,4%) au prezentat diabet cu glicemie peste 126, ambele categorii fiind necunoscute cu diabet. Referitor la gabarit, dintre cei 107 prezentaţi, 58 (54%) au înregistrat greutate peste 80 kg, adică obezitate sau supraponderalitate. Din cei 18 diabetici, 11 (60%) au prezentat glicemii peste 200 mg, deşi erau pe tratament de diabet.
În Teleorman, la ora actuală, sunt înregistraţi 19.000 de pacienţi cu diabet zaharat. Prin astfel de acţiuni, ca aceea derulată la Spitalul Judeţean din Alexandria, se doreşte ca persoanele cu risc să să fie ţinute sub control şi să nu mai crească incidenţa bolii, aşa cum s-a întâmplat în ultimii ani.