liberinteleorman.ro

Teleormanul rămâne roșu. Ponta a adunat din județ 106.874 voturi

3 noiembrie 2014

alegeriCarmen Dumitrescu

Teleormanul rămâne în continuare raiul social-democrației. Pentru că aici, oamenii sunt atât de mulțumiți cu viața pe care o duc, după zecile de ani în care social-democrații și-au spus punctul de vedere în politică și administrație, încât nu mai au nevoie de nimic altceva. Astfel, ei au ținut ca în ziua turului întâi al alegerilor prezidențiale să se prezinte la urne în număr impresionant pentru a-și arăta susținerea față de candidatul Victor Ponta.

Desigur, în acest moment, pesediștii teleormăneni pot sta liniștiți, pentru că nici în turul doi al prezidențialelor nu mai anticipează nimeni o trezire a maselor către o altă variantă politică. Deci, strict din punctul de vedere al județului Teleorman, în turul doi al prezidențialelor, Ponta va fi probabil declarat învingător absolut și, în contextul demoralizării din tabăra Dreptei, probabil că Iohannis nu va mai obține nici măcar cele 23 de procente, pentru care liberalii și democrat-liberalii au muncit din greu. Fără folos, însă, atâta timp cât teleormănenii sunt de stânga. Nimeni nu mai are nevoie de confirmări suplimentare ale acestei teorii.

Ei bine, în ceea ce privește situația de la urne, Ponta a fost susținut de județul Teleorman cu un număr impresionant de  voturi – 106.874 , în timp ce contracandidatul său, Klaus Iohannis n-a reușit să obțină mai mult de 42.894 de voturi. În mod suprinzător, Kelemen Hunor a obținut în județ 586 de voturi, chiar dacă maghiarimea nu prea are multe în comun cu această regiune geografică. Un număr mare de voturi a reușit să obțină Cristian Diaconescu în Teleorman, în contextul în care nimeni nu i-a făcut campanie electorală. Dar cele 8.908 voturi demonstrează că televiziunile centrale își fac datoria mai bine decât toate filialele județene de partid. Elena Udrea n-a fost foarte apreciată în rândul teleormănenilor, care pe lângă faptul că sunt de stânga, mai au și pronunțate tendințe misogine, astfel că “frumoasa” PMP-ului a adunat din Teleorman puțin peste 7.000 de voturi. Sub Elena Udrea s-a aflat Călin Popescu Tăriceanu, care a obținut 5.918 voturi și Vadim Tudor, cu un număr de voturi cuantificat la 6.505.

Potrivit Biroului Electoral Județean, în Teleorman s-au prezentat la urne, în primul tur al prezidențialelor, 189.825 alegători, din care 20.828 au votat pe liste speciale și 2.305 au apelat la urna mobilă, pe fondul unor probleme obiective.  5.314 voturi au fost nule.

Advertisement

4 Comments

  1. ”Teleormanul rămâne în continuare raiul social-democrației.” NU este adevarat!! Teleormanul este foarte rasist! Asa ca mai degraba voteaza cu dracul mai gri decat cu ala negru. Daca intelegeti ce vreau sa subliniez!

  2. Teleormanul ramane un judet de idioti,boi si pupincuristi ,a vorbi despre oamenii din Tr e ca si cum ai face radiografia fecalei.

Dă-i un răspuns lui doru Anulează răspunsul

Your email address will not be published.

Publicitate


Articolul precedent

Dragnea acceptă hirotonisirea în vederea ieşirii din politică?

Următorul articol

Secția Numismatică Alexandria a prezentat la Curtea de Argeș placheta “100 de ani de la trecerea în eternitate a Regelui Carol I al României”

Cele mai recente articole de Actualitatea politică

Don't Miss