liberinteleorman.ro

TelDrum va reabilita DJ 506B Smârdioasa-Izvoarele, un drum pe care se toarnă asfalt pentru prima dată

Monica Vasilescu

dj 506B (2)Cetățenii din comunele Smârdioasa și Izvoarele au văzut asfalt cu porția. O suprafață considerabilă de drum, pe DJ 506 B, nu a fost niciodată betonată, iar asta a stârnit întotdeauna revolta oamenilor. De astăzi, însă, lucrurile se vor schimba. dj 506B (1)Cel puțin asta garantează președintele Consiliului Județean Teleorman, Adrian Gâdea, care a făcut o vizită în teren pentru a informa cetățenii că vor avea arteră modernă. Alături de primarii Stelică Brânzărea – Smârdioasa și Florea Beșu – Izvoarele, președintele Consiliului Județean Teleorman a spus în fața celor adunați la fiecare primărie în parte că șase kilometri de drum se vor betona începând de luni.

dj 506B (3)Valoarea investiției se ridică la 6.400.000 lei. Suma cea mai mare vine de la Consiliul Județean Teleorman, iar restul de la Ministerul Dezvoltării Regionale. Surprinzător sau nu, lucrarea a fost câștigată de SC TelDrum SA. Adrian Gâdea a explicat că au mai fost și alte firme participante la licitație, dar, după ce s-au epuizat toate procedurile, societatea Tel Drum a fost eligibilă. Lucrarea are o perioadă de execuție de șase luni de zile, iar drumul va fi reabilitat în totalitate.

dj 506B (4)În cele două deplasări, la Smârdioasa și la Izvoarele, s-a aflat și primarul de la Zimnicea, Petrică Pârvu, care are un plus de notorietate în zonă și a știut să calmeze spiritele. Adrian Gâdea a fost luat la întrebări de bătrânii satului, fiecare cu problemele lui legate de lipsurile din comună. Redăm dialogul dintre șeful CJ Teleorman și oamenii locului.

Cetățean1: Dacă nu vă țineți de cuvânt, să nu mai intrați în popor. Eu sunt muncitor, sunt pentru comună și pentru dreptate.

Adrian Gâdea: Noi, de mâine, ne apucăm de drum. Îl vom reabilita în totalitate. Pe Izvoarele-Smârdioasa va fi asfalt. Este o promisiune pe care v-am făcut-o, de mâine ea va fi pusă în practică. Știu că așteptați de multă vreme asta. De mâine, cu sprijinul domnului ministru Liviu Dragnea, noi ne apucăm de drum.

Cetățean1: Aoleu! Iar îl aduceți aici. Iar vreți să-l votăm…

Cetățean2: Ne-ați bucurat până acum și ne-ați speriat…

Adrian Gâdea: Încă o dată: am venit să inspectăm drumul, de mâine vom emite ordin de începere a lucrărilor, utilajele vor fi în localitate la dumneavoastră și drumul va fi asfaltat. În perioada următoare, eu o să mai trec pe aici, să văd cum merg lucrările. Stăm de vorbă fără niciun fel de problemă.

Cetățean1: Am zis că nu o să apuc asfalt cât mai am viață. Dar să nu punem două degete… punem un strat mai mult.

AdrianGâdea: Dacă dumneavoastră veți fi nemulțumiți, aveți posibilitatea să ne criticați.

Cetățean2: Domnule președinte, dacă nu se face drumul ăla, se desființează târgul. Numai noi ținem piața aia, cu cerealele.

Cetățean3: Cu apa avem altă problemă. Jumate avem apă, jumate nu avem apă. Și ne minte… nu că ne minte, nu știu cum dr*** să mai zic, de vreo 20 de ani că o să avem. Dacă nu s-a măsurat de vreo 10 de ori până acum și apă tot nu e.

Adrian Gâdea: Eu nu vreau să vă păcălesc. Am discutat du domnul primar și această problemă, în legătură cu extinderea sistemului de alimentare cu apă. În perioada următoare vom încerca să găsim soluții astfel încât să rezolvăm și această problemă.

Cetățean4: Nu vă supărați, când terminăm pe cale politică, ca să intrăm în normalitate? Au trecut 25 de ani… dumneavoastră, partidele politice de la putere, sunteți mama și tata. Noi așteptăm lucruri bune de la dumneavoastră, care nu se întâmplă în țară.

Adrian Gâdea: De asta am venit, să vă spunem că de mâine începem să reabilităm drumul.

Cetățean4: Mâine, domne’? Hai, domne’!

Monica Vasilescu

Monica Vasilescu este redactor Realitatea.net și profesează ca jurnalist din anul 2007. Și-a început cariera în presa locală din județul Teleorman și a scris la mai multe publicații specializate pe investigații și subiecte anticorupție. A fost corespondent și colaborator al mai multor site-uri de știri în domenii precum: politic, social, eveniment, justiție. Este co-fondator al publicației Liber în Teleorman, premiată în cadrul Galei Superscrieri, în anul 2019, la secțiunea „Presă Locală”, cu diploma pentru "Curaj, Răbdare și Adevăr".

1 Comment

  1. Daca tot e sfarsitul anului si se incep lucrarile de astfaltare la cele care nu au mai fost asfaltate,am si eu o propunere de astfaltare a drumului dintre comunele COSMESTI SI GALETENI DE CIRCA 6 KM .Acest drum va lega aceasta comuna Cosmesti de Alexandria prin SOSAEUA GALETENI -FRASINET – BABAITA- ORBEASCA.
    Sunt oameni care vin la Videle de la Galeteni si isi rup masinile de 3 ori pe an.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate

Scoruri live

About Me

Articolul precedent

Autoritățile din Alexandria împing conducătorii auto spre încălcarea legii

Următorul articol

55 alexăndreni vor primi în luna iunie cheile unor noi apartamente ANL

Cele mai recente articole de Actualitate