liberinteleorman.ro

Tel Drum e în crize? Nu-l dezamăgiți și dumneavoastră pe Dragnea, domnule Pitiș!

12 februarie 2015

teldrumCarmen Dumitrescu
La Tel Drum e jale mare. Cel puțin asta susțin cei care, cu doar câteva zile în urmă, au primit preavize, așa că nu se vor mai putea bucura prea multă vreme de posturile bine plătite, pe care toți teleormănenii le visează și la care doar privilegiații au acces. Desigur, după ce afacerea de un miliard de euro a intrat în vizorul presei naționale, dar și a procurorilor anticorupție, nimeni nu se aștepta ca acolo banii să mai curgă gârlă, fără control și fără justificări reale. Dar să ajungă Pitiș la restructurări nimeni nu se aștepta. Mai ales că au fost perioade în istoria recentă a Tel Drum, când oamenii au primit numai o parte din salarii pentru ca firma să-și poată plăti dările către stat, astfel încât să aibă garanția participării la licitații. Demersul a fost acceptat de salariați, pentru că toți și-au imaginat că după furtună apare soarele, așa că au preferat să câștige mai puțin câteva luni, pentru a-și recupera ulterior banii și pentru a se bucura de locurile de muncă pe care orice teleormănean întreg la mine le visează. La un moment dat, lucrurile păreau echilibrate. Oamenii se calmaseră, banii începuseră să curgă iar, așa că pacea a coborât peste afacerea de un miliard de euro ca un vis frumos. Dar, ca orice vis, a trecut repede. Și acum, o parte dintre angajații celei mai privilegiate afaceri din Teleorman se plâng de faptul că au primit preavize, cu următorul conținut: “această măsură se impune din cauza situației economice, determinată de criza financiară, pierderea contractelor, sistarea unor lucrări, scăderea vânzărilor, urmând să fiți concediat din motive ce nu țin de persoana dumneavoastră”.
Dar ce se întâmplă la Tel Drum, domnule Pitiș? Păi nu erați cel mai eficient dintre managerii din lume, susținând în cel mai sărac județ din țară o afacere de un miliard de euro? Pierderea câtorva contracte amărâte vă aruncă în derivă așa de repede, încât nici nu mai luați în considerare posibilitatea de a reduce salariile până la reapariția soarelui? Sau să înțelegem că nu veți mai încheia contracte cu statul, de când cu nesuferiții ăia de procurori? Pe acest fond, noi, teleormănenii, ne declarăm profund dezamăgiți. Pentru noi, Tel Drum era un far al speranței într-o economie aservită politicului. Sau… era dovada că se poate prospera și în Teleorman. De aceea, domnule Pitiș, nu știm ce sfaturi primiți de la șefa Controlului Financiar Preventiv, dar noi credem că Dragnea va fi dezamăgit. Mai dezamăgit decât angajații concediați. Pentru că voturile în Teleorman se câștigau așa de eficient din anumite motive. Iar Tel Drum era unul dintre ele. Nu ne dezamăgiți, domnule Pitiș! Noi vrem Tel Drum!

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate

Scoruri live

Articolul precedent

Puteai fi mare, Căpitane!

Următorul articol

Claudiu Crăcea vrea să fie perdant în direct și în reluare

Cele mai recente articole de Actualitatea politică