Târg cu sute de oameni la Orbeasca, în plină stare de urgență!

în Administratie/Dezvăluiri/Sănătate

În comuna Orbeasca din Teleorman regulile se încalcă frecvent, și nu doar în timpuri pandemice. Ani întregi, târgul comunei Orbeasca nu a avut autorizație de funcționare, pentru că nu îndeplinea condițiile de igienă impuse de legislația europeană. Rai al evazioniștilor, târgul din Orbeasca a permis multor comercianți de carne să vândă marfă neverificată de autorități și să facă profit, în ciuda pretențiilor statului de a controla aceste tipuri de activitate și de a le și taxa. Acum, în plină stare de urgență, aceste activități ilicite nu s-au oprit, ba dimpotrivă. Ele își continuă mersul firesc, așa cum au făcut-o întotdeauna: fără teama de viruși și bacterii.

Sute de oameni au ajuns astăzi în târgul de la Orbeasca și și-au achiziționat cele necesare, exact așa cum prevede punctul al doilea din declarația pe propria răspundere. Problema e că târgul în sine n-ar fi trebuit să aibă loc, pentru că funcționarea lui ilicită pune în pericol sănătatea publică. Distanțele dintre oameni nu s-au respectat, pe fondul aglomerației formate, la fel cum s-a respectat nici prevederea ca mai mult de 3 persoane să nu se afle împreună în același loc. Mai mult, oamenii din comuna Orbeasca ne spun că târgul a funcționat în fiecare sâmbătă, în ciuda stării de urgență, așa că sunt foarte supărați că regulile nu se aplică tuturor în egală măsură.

Noi stăm în case de atâta vreme și ne temem să ieșim, iar alții au activități comerciale acolo. Au închis barurile din comună, dar acolo, la târg, zeci de bărbați dau noroc. Poliția trece, se face că nu-i vede și uite așa se întâmplă cine știe ce nenorociri. Sau, poate nu se întâmplă nimic, dar atunci de ce numai unii pot să iasă, iar alții pot face orice vor?“, se întreba astăzi o femeie din comuna amintită.

Zeci de oameni s-au adunat în târg, și-au făcut cumpărăturile, au ciocnit niște sticle și s-au bucurat de o zi frumoasă, fără a ține cont de faptul că ne aflăm în plină stare de urgență, că suntem conduși prin ordonanțe militare și că până la relaxarea măsurilor restrictive mai sunt două săptămâni. În plus, nimeni nu pare speriat de virusul ucigaș, astfel că îndemnurile publice ale autorităților de a rămâne acasă încă două săptămâni nu prea mai au ecouri de niciun fel în unele locuri din județul Teleorman.

Jurnalist de investigație și autor. Co-fondator al publicației Liber în Teleorman, corespondent Europa FM, colaborator al mai multor site-uri de știri. Absolventă a programului pentru jurnaliști de investigație “Edward R. Murrow”, finanțat de guvernul SUA. Specializare în Fact-Checking la Poynter Institute, Florida. Autoarea a cinci cărți de beletristică, cea mai recentă apariție editorială a sa fiind romanul Cei Care Nu Mint.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*