SURSE: Paznicul prefect al Teleormanului se pregătește să devină șef la Poliția Locală

în Actualitatea politică

A venit timpul ca Florinel să nu se mai ocupe cu paza Prefecturii Teleorman dintr-un birou inadecvat. Căci în toți anii în care a stat în instituția din Palatul Administrativ, ca șef al prefecturii, singura lui ocupație pare să fi fost aceea de a nu permite pătrunderea intrușilor în sediul respectiv. În rest, n-a făcut altceva decât să facă județul de râs prin incapacitatea vizibilă de a se exprima corect în limba română, calitatea care l-a și recomandat probabil pentru a reprezenta guvernul Dăncilă în teritoriu.

Trecerea moțiunii de cenzură și căderea guvernului Dăncilă atrage, în consecință, pierderea funcției de prefect al județului Teleorman de către fostul paznic al primăriei Alexandria, care trebuie să se reorienteze. Din fericire pentru el, în Alexandria administrația locală este încă roșie, așa că Florinel nu devine șomer, cum ar fi pertinent într-o lume sănătoasă la cap. Sursele noastre spun că acestuia i se pregătește un post călduț la Poliția Locală Alexandria, locul unde primarul orașului își angajează finii și prietenii apropiați. Iar Florinel este prieten bun al lui Drăgușin și om de încredere în cadrul tuturor schemelor pesediste de până acum.

Cumva, totuși, lucrurile tind să se normalizeze, pentru că Florinel se pregătește acum să redevină paznic. Unul cu funcție, e drept. Dar dacă lucrurile merg bine și PSD-ul pierde tot, e posibil să-l întâlnim curând la locul potrivit: angajat al vreunei firme de pază, plătit cu ora.