Unora le place jazz-ul. Altora banii. Şi prea multora… politica. Intrarea în politică, onorabilă prin esenţa ei, nu presupune însă numai statut social şi beneficii materiale, ci şi dorinţa genuină de a oferi ceva comunităţii care îţi acordă, prin vot, încrederea ei. De aceea, odată ajuns într-un for decizional, cel avid de recunoaştere capătă şi un rol social important. Pe care ar trebui, cel puţin teoretic, să şi-l respecte. Prin declaraţii, ţinută, vestimentaţie şi acţiuni. Ei bine, la noi în Teleorman, nu e cazul. Despre cei mai mulţi dintre consilierii locali şi judeţeni nu ştim mai nimic. Nici cum se numesc, nici cum arată şi, cu atât mai puţin, de ce ridică mâna atunci când o ridică. Ziarul Liber în Teleorman şi-a propus să remedieze acest lucru. Astfel că în rubrica “Sunt ales… dar mă (t)ratez” vom afla cu toţii care ne sunt consilierii judeţeni şi locali şi ce realizări notabile au reuşit să bifeze în timpul mandatului lor. Astfel încât în anul 2016 să începem să ştampilăm buletinul de vot în cunoştinţă de cauză.
Consilierii judeţeni ai Teleormanului par teleportaţi în forul decizional de pe Lună. Nimeni nu ştie despre ei cum au ajuns să fie incluşi pe nişte liste, nimeni nu ştie ce i-a recomandat în acest sens şi, mai ales, nimeni nu ştie exact de ce i-a votat. Dincolo de faptul că mulţi dintre ei s-au resemnat cu statutul de iluştri anonimi, trebuie spus că prezenţa sau absenţa lor de la şedinţe este la fel de interesantă, ridicatul mâinii fiind singurul sport la care aceştia demonstrează un anume grad de talent. Maria Moţ nu face excepţie de la regulă. Ştim, însă, despre ea că a ajuns pe înaltul fotoliu decizional printr-un concurs de împrejurări, ea intrând în componenţa Consiliului Judeţean ceva mai târziu decât restul colegilor ei social-democraţi. Se pare, însă, că a ajuns pe liste graţie organizaţiei judeţene de tineret a PSD, din lipsă de alternative. Nimic n-o recomanda pe Maria Moţ să deţină o astfel de funcţie, nici măcar propriile ambiţii. Pentru că ea este la bază unul dintre acele cadre didactice care îşi poartă cu modestie statutul şi misiunea. Tocmai de aceea, ea nu se numără printre oamenii care au servit PSD-ul în campanii şi nici printre cei care au intrat în politică pentru a-şi construi un viitor glorios. La şedinţe, femeia e tăcută. Nu zâmbeşte prea mult, nu e foarte atentă la discuţiile din plen şi ridică mâna sârguincios, preluând modelul comportamental de la colegii ei mai experimentaţi. Aşadar, prin toată atitudinea ei, Maria Moţ nu demonstrează nici faptul că ar fi oarecum conştientă de responsabilităţile pe care le are, nici că şi-ar dori să facă mai multe pentru ea însăşi pe viitor. De altfel, face parte din categoria puţinilor oameni ajunşi accidental într-o funcţie, care nu-şi folosesc influenţa în interes propriu. Colegii de la Tineret îşi amintesc despre ea faptul că era o companie plăcută şi o persoană modestă, căreia nu-i plăcea să iasă prea tare în evidenţă. Şi se pare că aşa a rămas şi acum, îngroşând rândurilor celor care au la dispoziţie o şansă şi refuză s-o fructifice, din prea puţină încredere în sine. Sau din alte motive, pe care nu avem să le cunoaştem, pentru că Maria tace şi ridică mâna. Că trebuia şi Consiliul Judeţean să aibă moţul lui…