În Teleorman, Dragnea e cetățean de onoare. Pentru lumea normală, această frază e o aberație. Titlul de cetățean de onoare îl distinge pe acel membru al comunității, pe care toată lumea ar trebui să-i ia drept model. Onoarea vine la pachet cu muncă, sacrificii, efort, frici depășite, ascensiune corectă și superioritate morală. Simpla acordare a titlului de cetățean de onoare al orașului Turnu Măgurele, cu peste zece ani în urmă, de către administrația locală de la acea vreme lui Liviu Dragnea putea fi considerată o depășire a limitelor firești în definirea calităților unui cetățean în raport cu ceilalți. Dar menținerea acestui titlu nu doar după prima condamnare definitivă a politicianului, ci și acum, când el se află în spatele gratiilor, este, fără îndoială o bătaie de joc fără margini la adresa ideii de „onoare”. Din punctul de vedere al pesediștilor și aldiștilor din Turnu Măgurele, Dragnea rămâne un model pentru comunitate, așa că toți turnenii ar trebui să fure pentru a se asigura că ajung și ei la închisoare. În plus, în ședința Consiliului local care a stabilit că Dragnea își merită în continuare distincția, acesta a fost comparat cu un deținut politic, arestat de comuniști în urma unei înscenări. Multă lume se întreabă de unde vine inconștiența acestor oameni care reprezintă comunitățile din Teleorman, atunci când fac astfel de afirmații sau iau astfel de măsuri. E simplu: toți cei care ajung să se manifeste public în susținerea unui infractor dovedit suferă de Sindromul Teleorman.
Ce este Sindromul Teleorman? Spre deosebire de Sindromul Stockholm, în care victima se atașează de agresor, în Sindromul Teleorman, singura dorință a oamenilor e să ajungă să fie ei cei care taie și spânzură. Cu alte cuvinte, oamenii care suferă de Sindromul Teleorman trăiesc cu dorința de a deveni călăi. Cei care nu reușesc, ajung victime. Dezvoltarea acestui sindrom a fost posibilă pe fondul a doi factori: educația precară și sărăcia accentuată. Cumva, în Teleorman, oamenilor li s-a insuflat ideea că nu e nicio tragedie dacă nu l-ai citit pe Shakespeare sau dacă nu știi cine e Bach. Că e suficient să găsești un călău care să te învețe să devii, la rândul tău, călău. În plus, ținuți ani mulți în sărăcie, ei au învățat că e mai bine să te mulțumești cu cât ți se dă și să nu fii frustrat că singur te-ai putea descurca onorabil. Esențial nu e să muncești, ci să poți prosti pe cineva. Pe terenul acesta arid s-au putut asimila foarte ușor principiile călăului. Și mulți au învățat să fie călăi atât de buni, încât au devenit călăii lor proprii. Liviu Dragnea e propriul lui călău, Carmen Dan la fel și exemplele sunt numeroase, doar că nu merită să le menționăm aici. Totuși, în Sindromul Teleorman, respectul față de călăul care te-a învățat să devii, la rândul tău, călău e o chestiune obligatorie. Încălcarea sentimentului de reverență pentru călăul care te-a făcut călău e impardonabilă.
Cine își imaginează că, odată cu Dragnea, Teleormanul se poate restarta are o problemă de înțelegere a substanței acestui sindrom unic în țară. În urma lui au rămas călăi tineri, cu sânge proaspăt și cu poftă de agresiuni noi. De altfel, la Conferința județeană a PSD am auzit un jurnalist reacționând la scoaterea presei în afara sălii cu vorbele: „Nici pe vremea lui Dragnea nu se proceda așa!” Ei bine, e corect! Călăii noi vin din urmă cu energie și dorință de a persecuta. Ei nu sunt obosiți după luni de hărțuire, de injurii, de critici. Ba chiar au învățat să le ignore, atunci când se confruntă cu ele. Călăii noi sunt poate mai periculoși decât cei vechi, pentru Sindromul Teleorman s-a rafinat în timp.
În urma lui Dragnea, în Teleorman au rămas călăii noi, gata să facă singuri regulile, fără să se mai uite în stânga sau dreapta și fără să se mai cramponeze de teama criticilor. Le-a rămas, însă, bine întipărit în codul sindromului de care suferă respectul față de călăul suprem. Unul care merită să fie chiar și cetățean de onoare în timpul încarcerării. Ca să știe lumea că modelul de urmat e cel al călăului care duce nebunia până la ultima ei formă de manifestare. Și care e dispus să plătească cu libertatea pentru certitudinea că a fost un călău nemilos…
