Sindromul Teleorman lovește din nou! Ode pentru Liviu Dragnea din partea organizației pe care acesta vrea s-o dizolve!

în Actualitatea politică/Dezvăluiri

Liviu Dragnea își sărbătorește ziua de naștere astăzi, în cursul celei de-a cincea luni de când se află închis la Penitenciarul Rahova. Deținutul ar fi vrut să obțină o zi de libertate pentru a aniversa așa cum trebuie împlinirea celor 57 de ani, dar asta, după cum știm, n-a fost posibil. Totuși, cei din Teleorman nu l-au uitat și iată că astăzi, organizația PSD Teleorman, cea care a închis ochii cu anii la faptul că două angajate de la DGASPC desfășurau activități la sediul partidului, s-a trezit să-i compună o odă lui Liviu Dragnea și s-o posteze pe Facebook.

Trebuie, însă, spus că Liviu Dragnea este foarte supărat pe organizația PSD Teleorman, pe care o consideră la fel de responsabilă ca și el de procesul angajărilor fictive. De altfel, el cere instanțelor de judecată să se aplece asupra ipotezei că PSD Teleorman ar trebui dizolvat, pentru că partidul a încălcat, în primul rând, legea. În ciuda acestui fapt, PSD Teleorman îl consideră pe Dragnea “patriotul care ne-a insuflat puterea de a lupta pentru România”. Mai mult, pesediștii teleormăneni se declară a fi cu sufletul alături de el, așa cum le stă bine oricăror suferinzi de Sindromul Stockholm. Sau Teleorman, în fine…

Jurnalist de investigație și autor. Co-fondator al publicației Liber în Teleorman, corespondent Europa FM, colaborator al mai multor site-uri de știri. Absolventă a programului pentru jurnaliști de investigație “Edward R. Murrow”, finanțat de guvernul SUA. Specializare în Fact-Checking la Poynter Institute, Florida. Autoarea a cinci cărți de beletristică, cea mai recentă apariție editorială a sa fiind romanul Cei Care Nu Mint.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*