În urmă cu mulți ani, când femeia de serviciu care mătura scara blocului de lângă Primăria Videle primea o porție caldă de sarmale și o cafea de la Viorica Dăncilă, aceasta nici nu bănuia ce onoare i se face. Și nici astăzi nu-i vine să creadă. Așa cum nici măcar nu concepe faptul că ai săi nepoți vor citi în cărțile de istorie despre gospodina generoasă de la Videle, care a tras lozul câștigător din mâna celui mai toxic politician român de după 1989. În sine, această candidată la alegerile prezidențiale pare, de la primul act ratat până la cel de astăzi, o glumă proastă, pe care nimeni (nici măcar cei care au votat-o la europarlamentare în Teleorman) nu și-o explică pe deplin.
E drept că toată lumea știe că Viorica Dăncilă nu are o șansă reală în alegerile ce vin. Ar fi fost extrem de dificil chiar și pentru o femeie deșteaptă să câștige alegeri într-o țară în care misoginismul e o stare de spirit. Dar Viorica nu e creditată nici măcar de oamenii PSD-ului, care văd în ea doar imaginea celei care l-a trădat pe liderul „de facto” al formațiunii politice, susținând, la doar câteva zile după încarcerarea lui, că a fost „sechestrată în Guvern” și n-a fost lăsată să conducă țara așa cum ar fi putut s-o facă. Chiar și pentru un partid-monstru, precum PSD-ul, Viorica e o carte necâștigătoare. Și acesta e un fapt.
Un alt fapt e acela că Viorica nici nu-și dorește în mod deosebit să câștige. Oricât ar fi lucrat în ultimii ani la stima de sine, ea nu și-a depășit niciodată condiția de gospodină bună din Videle. Tocmai de aceea, a declarat singură, fără s-o mai țină nimeni legată sau sechestrată, că pentru ea ar fi un real succes să intre în turul doi al alegerilor. Problema câștigării lor e exclusă chiar și din punctul ei de vedere. Și să nu uităm că PSD a avut candidați care nu erau nici stupizi și nici demobilizați, care n-au reușit niciodată să-și vadă împlinit visul imunității absolute. Așa că un candidat fără voință și fără însușiri e, în sine, o cauză pierdută. Pentru care se cheltuie, din păcate, mulți bani, în condițiile în care sistemul democratic permite asta.
Cu alte cuvinte, Viorica pierde fără îndoială alegerile și nici măcar ea nu are certitudinea că intră la jocul cel greu. Și totuși… ea a câștigat deja ceva ce alții, cu școli înalte și abilități peste medie, nu vor reuși să obțină niciodată. Cărțile de istorie vor consemna faptul că în Anul Centenar, Viorica de la Videle era premierul României. Vor menționa și faptul că a coordonat președinția României la Consiliul Uniunii Europene sau faptul că a devenit președintele celui mai mare partid din România și a candidat la prezidențiale în timpuri tulburi pentru social-democrația românească. Viorica de la Videle are un capitol în cărțile de istorie pe care le vor citi copiii și nepoții noștri. Atunci ei vor afla că au fost vremuri în care România se fundamenta pe prostie și corupție. Că învingătorii aveau carte puțină și minte slabă, dar mână largă și conștiință nulă. Atunci ei vor privi în urmă (cu dispreț, să sperăm) și n-o vor judeca pe Coana Veo de la Videle, ci pe noi. Pentru că dacă noi am fi pus la timp piciorul în prag, o gospodină din Videle mai oferea și astăzi sarmale unei femei de serviciu, care n-ar trebui să se îngrijoreze de faptul că, dacă nu-și educă bine nepoții, aceștia ar putea să vadă în incompetență un modus vivendi…
