Sfântul DNA…

Carmen Dumitrescu
Pentru fiecare dintre noi, operaţiunile DNA au devenit un adevărat spectacol. Avizi de noi decapitări în piaţa publică, ne trezim în fiecare dimineaţă cu speranţa că încă unul dintre cei cu dosuri grase va fi ridicat cu duba de acasă şi dus în arest cu mâinile legate şi spaima în priviri. La sfârşitul fiecărei zile, sperăm că evenimentul se va repeta şi că un altul, dintre cei care ne-au batjocorit şi ne-au furat, va trece prin experienţa ruşinoasă a pierderii libertăţii. În definitiv, despre activitatea Direcţiei Naţionale Anticorupţie se poate vorbi în toate sensurile: că instituţia a început să facă dreptate în ţara asta, că instituţia e subjugată unor interese politice, că nu e normală presiunea generată asupra politicienilor, care se tem să mai semneze orice, de frica vreunui coleg sau colege care ar observa erorile şi ar scrie un denunţ la DNA. Dar dincolo de orice, partea frumoasă a activităţii DNA din ultima vreme e aceea că această instituţie a reuşit să bage spaima în sufletele tuturor politicienilor care au, prin funcţiile pe care le ocupă, acces la banii publici. Vreme îndelungată, în ţara asta politicienii trăiau cu impresia că, odată ajunşi într-o poziţie înaltă, lumea le aparţinea în totalitate, că nimic rău nu li se poate întâmpla şi că nimeni n-o să-i întrebe vreodată ce factori le-au determinat anumite acţiuni. Când au început denunţurile, politicienii râdeau strâmb. Mulţi dintre ei declarau, mai în glumă, mai în serios, că tacticile comuniste de intimidare sunt utilizate chiar de către cei care au obligaţia de a respecta democraţia şi statul de drept. Dar tot nu se aşteptau la tăvălugul care avea să înceapă. Apoi au început să cadă capete. Unul după altul. Iar mulţimile… alea care i-au votat… jubilau la gândul că un alt cap va fi purtat prin piaţa publică şi sacrificat pe altarul unei zeităţi incerte. Acum, pe măsură ce capetele cad, politicienii se tem. Nu mai semnează decât documente strict necesare şi se tem să mai candideze în 2016. Nu mai vorbesc la telefon de frica interceptărilor şi nu mai fac aranjamentele în locuri publice. De altfel, nu e deloc întâmplătoare sila actualilor parlamentari de Teleorman la gândul unui nou mandat. Mulţi dintre ei spun, în mod neoficial, că “mai candidăm dacă scăpăm!” Iar procurorii citesc în fiecare zi tot mai multe denunţuri. Frustrările sunt cea mai bună cale de a descoperi nelegiuiri. Chiar dacă multe dintre ele frustrări se manifestă în lipsa oricărei moralităţi. Să nu uităm că pe Floarea Alesu au ridicat-o în urma unui denunţ scris de mama unei persoane care îşi exprimase dorinţa ca odrasla ei să participe la un concurs de angajare aranjat. Dacă odrasla ar fi luat postul visat, denunţul n-ar fi existat. Dar dreptatea şi moralitatea în România par a nu mai avea prea multe în comun. Şi e bine că aşa stau lucrurile! E bine ca toată clasa politică tremură de teama unei instituţii, a cărei credibilitate o va depăşi, se pare, în curând pe aceea a Bisericii. Ţara vrea sânge! Şi numai Sfântul DNA pare acum în stare să ofere ţării tot sângele de care are nevoie pentru a se face bine…
Trăiască DNA! Trăiască Laura Codruţa Kovesi! Pace vouă!