liberinteleorman.ro

Ședința scaunelor libere la Consiliul Județean Teleorman

19 august 2014

cjCarmen Dumitrescu

Pentru că e perioada vacanței, spuma politicii teleormănene este ocupată cu… timpul liber. Așa că ședința Consiliului Județean Teleorman, desfășurată astăzi, 19 august, a reușit să aducă laolaltă puțini consilieri, cărora li s-a și mulțumit, la final, pentru faptul că au făcut efortul de a se mobiliza ca să-și îndeplinească datoria față de comunitate. În plus, pentru că Adrian Gâdea este în concediu, Niculae Zavera, înlocuitorul președintelui instituției, a avut prilejul să se facă de râs mai ceva ca tot restul predecesorilor săi. Cu o atitudine sigură, Zavera a dat dovadă că n-are ce să caute în forul decizional județean, având suficiente lacune de exprimare, dar și de pregătire, pentru a-l face să roșească și pe un elev de clasa a V-a.

Cum liberalii și democrat-liberalii s-au remarcat prin absență, social-democrații au avut prilejul să se afirme, din nou, mai ales numeric, astfel că numai jumătatea roșie a mesei rotunde a fost ocupată, cealaltă avându-i prezenți pe doar câțiva liberali, în speță, pe Alexandru Iliescu și Ilie Bălan și pe câțiva democrat liberali, precum Florin Neagu sau George Pîrjol. Un episod cel puțin amuzant a fost cel în care, pentru a decide componența Comisiei pentru protecția copilului Teleorman, a fost necesară desemnarea unor supleanți în comisia de numărare a voturilor, având în vedere că toți lipseau. Astfel, într-un context comunicațional destul de alambicat, social-democrații au fost cei care l-au desemnat, practic, pe Ilie Bălan, în scopul înlocuirii lui Emilian Vrăjitoarea, Ilie Bălan dând impresia fie că nu ar fi fost de acord cu procedura, fie că nu înțelegea, de fapt, ce se întâmpla în sală. Este și firesc, poate, dacă ne gândim că pe Ilie Bălan îl așteaptă o vacanță și mai lungă decât a celorlalți colegi ai săi – pensionarea fiind, pentru mulți dintre politicieni, o vacanță generoasă – astfel că acesta părea să fie cu gândul pe alte câmpii.

Chiar și în condițiile în care un sfert dintre consilierii județeni au absentat, în ședința din 19 august s-au decis unele aspecte interesante pentru teleormăneni: menținerea Floarei Alesu în componența Comisiei pentru Protecția Copilului, prelungirea interimatului Elenei Popa la Centrul Cultural și, cel mai important, rectificarea bugetului județului pentru anul 2014. Faptul că totul a mers bine și în contextul unui astfel de absenteism demonstrează un singur lucru: consiliul județean poate funcționa foarte bine cu oricine, atâta vreme cât la ședințe se prezintă măcar jumătate dintre aleși și, mai ales, atâta vreme cât în spate se vor afla oameni suficient de inteligenți și de interesați pentru a trage sforile marionetelor din sală.  Care ar putea foarte bine să-și ia concediu pe durată nedeterminată…

1 Comment

  1. Se astepta cineva mai mult de la Zavera asta !? Un fost activist pcr, a primit de la Dragnea SC Piscicola pe care a falimentat-o, pensionar pe caz de boala de 10 ani. Trebuia sa manance si el ceva ca recompensa pentru caand dadea bera lui Oniciuc la niste baieti cu restaurant in Turnu. Un ratat profesional si cultural. Noroc cu vicele celalalt care nu reustete sa ia nota 5 la examenele de titularizare. Vai de Gadea !

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate

Scoruri live

Articolul precedent

Adrian Florescu îl apreciază pe Cristian Diaconescu, dar crede în şansele Elenei Udrea

Următorul articol

“Fata din curcubeu” a lăsat alexăndrenii cu lacrimi în ochi

Cele mai recente articole de Actualitatea politică

Don't Miss