Se întâmplă minuni şi la Alexandria! O biserică construită sub pământ – începutul misiunii nobile a Părintelui Alexandru

Carmen Dumitrescu

În Alexandria, puţini au auzit de Biserica “Sfântul Ioan cel Milostiv”. Şi cu toate acestea, undeva, la marginea oraşului, în apropierea zonei industriale a municipiului, această biserică există, chiar dacă puţini au reuşit să pună piciorul în ea, pentru că ea este construită… sub pământ. Când ajungi în zona în care este situată biserica, nimic nu prevesteşte tumultul interior oferit de această bisericuţă frumoasă, eliberatoare de durerile cotidiene, pentru că în punctul de destinaţie, cei curioşi nu vor vedea decât o clădire în construcţie. Şi totuşi, cei care au deschiderea a privi atent, cu ochii inimii, pot simţi că acolo se întâmplă ceva… Coborând scările interioare, credincioşii vor găsi o bisericuţă construită cu mult bun gust şi pricepere, cu pereţii plini de icoane, dar vor găsi şi… linişte. O linişte pe care în Alexandria n-o mai poţi simţi în nicio altă parte, în contextul în care bisericuţa despre care vorbim pare ruptă din peisajul urban şi spiritual al zonei. Şi cunoscându-l pe preotul de acolo, un om care şi-a vândut toate posesiunile pământene pentru a se pune în slujba unui ideal care îl copleşeşte uneori, ajungi să crezi că acolo şi numai acolo ai posibilitatea de a vedea mai departe decât poţi vedea de obicei…

Povestea celor două crenguţe de nuc

Ca să-ţi vinzi toate bunurile pământeşti şi să începi construcţia unei biserici sub pământ la Alexandria, îţi trebuie cel puţin un curaj ieşit din comun şi foarte multă credinţă în misiunea ta. Părintele Alexandru Zăbavă, însă, nu este un preot ca toţi ceilalţi. De la modul în care ştie să vorbească până la felul în care priveşte direct în sufletul credinciosului sau al necredinciosului, el dă, încă de la început, sentimentul unui har pe care puţini îl au… De altfel, părintele Alexandru a trăit vreme de 25 de ani în Franţa, unde a fost preot misionar. Şi cu mintea deschisă şi inima plină de lumină, el a venit la Alexandria să încerce un proiect de mare anvergură. Pentru că părintele Alexandru, teleormănean din Lisa, îşi doreşte ca lângă bisericuţa de sub pământ, pe care a construit-o cu braţele proprii şi din banii lui personali să ridice o biserică frumoasă şi un centru social pentru vârstnici. Însă, decizia de a încerca acest amplu proiect are, se pare, la bază, şi o poveste aparte: “O să ne întoarcem puţin în timp şi o să vedem un copil pe nume Alexandru care se punea în faţa lamelor buldozerelor pe acest teren uitat de toată lumea, la marginea oraşului. Se punea în faţa buldozerelor şi striga: “Plecaţi de-aici, hoţilor!” Un copil de 9 ani, care după părerea mea, îşi risca viaţa pentru Hristos. Să vezi un copil care se pune în faţa buldozerelor împiedicându-i să lucreze. Ce să lucreze? Se construia o zonă industrială. Acest copil se punea în faţa lamelor de buldozer pentru că acel copil avea conştiinţa care îl pregătea pentru Hristos. Este extraordinar să vezi un copil care se opune unei acţiuni hoţeşti. Se construia o zonă industrială la marginea oraşului şi această zonă trebuia alimentată cu acest foarte necesar curent electric. Şi Dumnezeu a făcut ca într-o zi, cei de la Apa Serv să trimită un delegat pe acest teren ca să verifice dacă nu trec pe aici conducte electrice. Şi atunci a început această poveste minunată a spiritului în Alexandria, că demult nu se mai întâmplă minuni în Alexandria. Credinţa fără fapte, moartă este. Iar directorul de la Apa Serv de la acea vreme, domnul Bâzăran, şi-a arătat-o… Aici nu exista nimic, dar el a dat apă… iar apa a făcut o minune…  Şi atunci poliţia a venit aici şi copilul i-a impiedicat pe toţi. Sărac copil! Ce bine ar fi ca oraşul aceasta să facă ceva pentru fii săi, pentru copiii săi! Şi mi-am luat eu angajamentul să o fac! Minunea a început cu acest copil. Asta se întâmpla în 2009… Acum are 16 ani… Şi atunci copilul vâzând că autorităţile intră aşa pe un teren privat care aparţinea unei persoane, a fugit acasă, a luat două crenguţe de nuc şi l-a rugat pe bunicul său, care era tetraplegic să îl ajute să facă o cruce. Şi a venit cu două beţe pe care le-a ridicat în văzut tuturor şi a spus: “Aici va fi o dumnezeiască, sfântă biserică, în care niciun hoţ nu va intra!” Şi a pus-o în pământ… ”

“Nu învăţaţi să râdeţi! Asta ştiţi să faceţi… Învăţaţi să plângeţi!”

Dincolo de faptul că are o viziune aparte asupra vieţii şi credinţei în Dumnezeu, Părintele Alexandru face parte din categoria celor care au înţeles că drama vieţii nu e aceea că nu e veşnică, ci că toţi cei ce pleacă din ea fără să lase urme au suferit inutil. De aceea, acest centru al spiritului pe care el doreşte să-l construiască în Alexandria ar trebui să fie, pentru el, garanţia unei rugăciuni de care simte că va avea nevoie şi după trecerea sa la cele veşnice: “Mă întrebam tot timpul: “Doamne, ce să las în urma mea? Vreau să las şi  eu o rugăciune, să se roage cineva pentru mine, că nu mai are cine… ” Credincioşii intră în Sfânta Biserică venind să ia o lumânare. Ea este forţa credinţei lor.. Cu cât lumina este mai curată, cu atât în inima lor se vede lumina aceea. Când lumina se stinge, nu e nicio problemă. Se aprinde din nou… Se stinge din nou… Spunem că a fost puţin vânt. Vântul este prezenţa lui Dumnezeu. Aşa cum le stinge Dumnezeu pe toate, le aprinde pe toate… Dar cel mai frumos e faptul că lumina aceasta este flacăra credinţei persoanei care se apropie de sfântul altar şi vrea să-şi lase amprenta dragostei pentru Hristos. O credincioasă a cerut într-o bună zi un loc de muncă  şi părintele a luat lumina cea sfântă şi a îngenunchiat şi a spus “Doamne Iisuse Hristoase, pentru rugăciunile Sfântului Ioan cel Milostiv, miluieşte pe roaba ta aceasta care este în căutarea acestui lucru, tu ştii nevoinţele ei, arată-ţi puterea Ta!” Şi şi-a arătat-o. Acum depinde de forţa credinţei  preotului. De multe ori, el vindecă pe cei care sunt neputincioşi, pentru că aceia sunt neputincioşi şi nu pot… Îşi arată doar slăbiciunile şi atunci părintele se roagă pentru ei. Dar sunt credincioşi care sunt miluiţi prin forţa credinţei lor şi aceasta este o minune extraordinară. Mântuitorul a spus  întotdeauna: “Fie după credinţa ta!”. Dacă este slabă, slab este şi rezultatul rugăciunii tale. De este puternică şi cu lacrimi… rezultatul este puternic. De aceea, îi învăţ întotdeauna pe credincioşi: “Nu învăţaţi să râdeţi! Asta ştiţi să faceţi… Învăţaţi să plângeţi!” Nu mai ştim să plângem…Să plângem, văzându-ne pe noi înşine!

290.000 de euro, o investiţie mică pentru o minune mare

Pentru ca bisericuţa de sub pământ să se transforme într-un edificiu de anvergură, completată de un complex social pentru bătrâni sunt necesari, în mod evident, bani… Bani de care Părintele Alexandru, cel care şi-a vândut toate bunurile şi şi-a pus tot câştigul în slujba credinţei nu dispune, oricât de bogat ar fi în spirit. Şi atunci sprijinul autorităţilor locale şi judeţene, alături de cel a nostru, al tuturor, ar fi o veritabilă piatră de temelie la o minune despre care se va vorbi, cu siguranţă, peste timp. Lupta Părintelui Alexandru este abia la început, dar fiecare dintre noi îi poate face povara mai uşoară. Iar pentru a ne edifica, nu trebuie decât să facem o vizită bisericuţei de sub pământ, pentru a înţelege cât de mult contează ca o astfel de clădire să fie ridicată de oameni cu inima curată, o bisericuţă care a întârziat să se finalizeze pentru că un muncitor drăcuise o piatră iar Părintele Alexandru nu a tolerat gândul ca bisericuţa lui să fie clădită pe o singură necurăţenie: “Un oraş întreg nu ştie de această biserică. Cu toate aceastea, venirea Preasfinţiei Sale Galation Stângă aici a însemnat foarte mult sau a însemnat totul, pentru că ştiu că nu sunt singur. Dar sunt un părinte foarte singur, care nu suferă din cauza singurătăţii, ci din cauza ignoranţei oamenilor. Mă bucur că oamenii au auzit că există ceva, lângă o zonă industrială, la marginea oraşului. Se găseşte foarte greu. Dar ştiţi de ce? Nu tuturor le este dat să ajungă aici…  Au început oamenii să ajute, câţiva care au auzit că undeva se construieşte o biserică. Ei nu au ajuns, dar dania lor a ajuns, un acatist de 10 lei… genul acesta de danie, că trebuie definit… La prima slujbă toţi oamenii întrebau: “Cât costă lumânarea?” Am întrerupt sfânta slujbă şi atunci, în numele lui Hristos, dar cu o voce ca să audă toţi, nu răspicată, ci clară, curajoasă, am spus: “Nimeni să nu mai îndrăznească, din sfânta zi de astăzi să întrebe cât costă o lumânare! Căci nu costă nimic. Vreţi o sută de lumânări să luaţi, arătaţi credinţa voastră! Luaţi punga aceasta de 5 kilograme, aprindeţi o lumină mare iar eu mă voi ruga pentru voi tot în genunchi ca şi pentru acela care ia o lumânare pentru nimic… Atunci când te spovedeşti, Dumnezeu ştie tot. Tu nu ştii… Tu trebuie să te descoperi. Şi atunci am descoperit că voia lui Dumnezeu e să vin aici unde să construiesc un complex social pentru bătrâni şi să înalţ o biserică.”

Dar, pentru ca voia lui Dumnezeu să se îndeplinească, Părintele Alexandru are nevoie de 290.000 de euro, o sumă mică dacă o comparăm cu investiţiile făcute pentru alte lăcaşuri de cult din oraş sau din judeţ. Dacă autorităţile se vor implica în acest proiect sau dacă oamenii de bine vor simţi nevoia să pună şi ei o cărămidă la temelia acestui mare proiect acestea pot începe prin a vizita un loc din Alexandria unde chiar s-a petrecut o minune, prin construcţia unei bisericuţe sub pământ unde toate grijile sunt uitate şi toate durerile sunt mângâiate de un preot aparte, unul dintre care şi-au înţeles cu adevărat menirea pe această lume…