Este un moment când ar fi trebuit să prezint un bilanţ, în ceea ce priveşte rezultatele în politică în ultimii ani. Nu am să fac asta şi doar am să scriu despre nişte gânduri pe care simt nevoia să ţi le transmit, cititorule şi o să-ţi spun câteva întrebări pe care, mai devreme sau mai târziu, o să şi le pună fiecare dintre dumneavoastră. Mă refer la cei care nu şi-au murdărit încă sufletul, care nu şi-au pervertit încă conştiinţa, la cei care seara, înainte de culcare, obişnuiesc să-şi lase fiinţa să îngenungheze pentru câteva clipe în faţa lui Dumnezeu iar dimineaţa când se uită în oglindă să-şi spună: “Doamne ajută-mă ca astăzi să fac lucruri de care să nu–mi fie ruşine!”.
Eu pot mărturisi acum că în anii puţini la număr, cât am muncit în organizaţia de partid din care am făcut parte că nu am făcut lucruri de care să-mi fie ruşine şi mi-a fost mereu frică să-l mânii pe Dumnetzeu. De ce am intrat în acest partid? Ce proiecte am făcut în acest timp? Ştiu mai degrabă ce n-am făcut… N-am trădat pe nimeni, deci nici pe tine, cititorule. Nu mi-am vândut nici conştiinţa, nici influenţa atât cât a fost ea, pe bani. Nu mi-am vândut convingerile şi, mai ales, nu mi-am vândut prietenii. Când spun “prietenii”, te am în vedere şi pe tine, cititorule. Poate că din punctul de vedere al unui observator dinafară, am făcut rău. Poate am văzut prin lentilele acestor vremuri, când se poartă şmecheriile, aranjamentele de culise şi promisiunile fără acoperire, eu trec un mare naiv. Un om care nu ştie să se descurce în politică. Dacă ar fi ştiut, s-ar fi pus bine cu cine trebuie şi, desigur, ar fi avut suficient de mulţi bani ca să-şi construiască în partid o poziţie mai puternică şi să capete o mai mare vizibilitate politică.
Dragă cititorule, există în mine ceva care ţine poate de educaţie, poate de morală, poate de credinţă, care m-a împiedicat să fac asta. Chiar cu riscul de a pierde. Îngăduiţi-mi să vă mărturisesc că mă număr printre idealiştii, ca să nu spun fraierii, care mizează pe lucrurile spuse pe faţă, care refuză ideea comploturilor şi a cârdăşiilor politice pentru nişte victorii pe termen scurt. Pentru că ceea ce se clădeşte pe minciună, ipocrizie, trădare, interese meschine nu poate avea viaţă lungă. Eu am intrat în politică pentru că mi-a păsat şi-mi pasă de viitorul pe care îl vom lăsa copiilor noştri. O să te miri, cititorule, dar ştii care este cel mai important lucru pe care l-am câştigat făcând politică? Puterea de a pierde. Ce am pierdut? Linişte, zile pe care le puteam petrece cu familia, nopţi de nesomn din cauza acuzaţiilor inventate de cei care aveau un sentiment de inferioritate mi-am pierdut chiar sănătatea. Dar faţă de ceea ce am câştigat e puţin… Am câştigat forţa de a rămâne eu însumi, de a sta drept în faţa ta, cititorule! Am câştigat privilegiul de a scrie liber aceste cuvinte, nu ca un om politic, ci ca un om. De altfel, pentru nişte oameni le-am scris. Sau nu simţiţi asta? Îndreptaţi-vă, înainte de culcare, gândul spre Dumnezeu şi întrebaţi-vă, când priviţi în intimitate în oglindă şi, în funcţie de răspunsul primit, veţi şti cine sunteţi şi ce vreţi de la viaţă. Sunt, dragă cititorule, omul care a ales să piardă ca să poată câştiga. Vă doresc, dragii mei cititori, să fiţi voi înşivă. Vă doresc să fiţi învingători!