liberinteleorman.ro

Scriitoarea Carmen Dumitrescu a lansat cartea sa de suflet – AVATAR – la Alexandria

12 iunie 2016

Monica Vasilescu

lansare avatarÎn puținătatea activității literare din Teleorman își face loc o tânără scriitoare care a așezat cuvinte pe hârtie din dorința de a avea o amintire de suflet peste timp. O cunoașteți în mod sigur din paginile  ziarului ”Liber în Teleorman”, unde s-a pierdut șirul articolelor semnate de ea. Dar Carmen Dumitrescu face mai multe lucruri decât să scrie la ziar. Ea scrie pe unde apucă, aceasta fiind una dintre formele ei de evadare. Și pe blogul personal, și pe Facebook, dar și cărți. Până acum are trei. Pe cea mai recentă vrea să o împărtășească cu publicul locului. „AVATAR” a ajuns la Alexandria.

Ziua de vineri a fost cu totul specială pentru Carmen. Om de presă și de cuvânt, autoarea romanului Avatar și-a chemat prietenii și cunoștințele alături, pentru a se bucura împreună de venirea pe lume a cărții sale ”de inimă”, în care ascunde multe sentimente, pasiune și emoții intense, generate sub impresia unei lumi fictive. Deoarece stă tot timpul cu un ochi pe Facebook, Carmen Dumitrescu și-a găsit inspirația pentru un nou volum în care vorbește cu naturalețe despre iubirea care navighează printre suflete de om și avataruri.

După lansarea de la Bookfest, AVATAR a fost prezentată publicului din capitala Teleormanului într-o atmosferă cordială și intimă, la terasa restaurantului Casa PaPaCip, acolo unde au venit oameni interesați de eveniment. Printre invitați s-au numărat prieteni de suflet ai autoarei, amintindu-i aici pe scriitoarea Ela Nicolau, Trupa Arhaic, Nicușor Lina, Alina Radu și Stefania Macovei – din partea Editurii Neverland, parte a Grupului Editorial Universul Juridic sub egida căreia a fost tipărit volumul.

Despre carte a vorbit cel mai bine scriitoarea Ela Nicolau, vizibil impresionată de talentul şi de puterea creatoare a personajului central al evenimentului. ”Aș spune că autoarea trăiește o mare iubire de care, poate, nici nu știe. Carmen iubește cuvintele, iar cuvintele o iubesc pe ea. Se pare că este o iubire predestinată și, de aceea, nici nu poate fi atinsă de temeri sau de îndoieli. Din această iubire se nasc copii frumoși, gata crescuți. Și tocmai am primit această veste, ca o bucurie, din zborul virtualului: ”și s-a născut al treilea copil al meu. Să fii citit, AVATAR!”, a scris Carmen pe Facebook. (…) Odată ce te-ai dus în lumea care, de fapt, este și a ta, scriitoarea te cuplează cu două personaje care îți par atât de familiare încât uiți să te mai întrebi care ar putea fi motivul. Ești fascinat de felul în care două suflete se cheamă cu strigăt de disperare. Se simt, se recunosc. Și se regăsesc în marele necunoscut. Totul începe ca un joc, până devine provocare”.

Oglinda cărții, în măsura în care să suscite interesul cititorului, nu o putea reda decât cea care și-a pus trăirile în cuvinte pentru a-și aminti peste timp emoțiile unei povești unice în viață. ”Avatar e o carte care îmi este foarte dragă. Eu, ca și mulți dintre dumneavoastră, îmi petrec foarte mult timp dincolo de monitor. Cartea aceasta nu are două personaje, are patru personaje, deși în primă instanță s-ar putea să vi se pară că e vorba doar despre Aniela și Adam. De fapt, este vorba despre Aniela, Adam și despre Aniela Savu și Adam Romanov. Despre personaje și avatarul lor. În lumea de dincolo de monitor, cele două avataruri se întâlnesc și ajung să creadă într-o povste de iubire. Că în viața lor reală, pe care eu o descriu în această carte, iubirea nu apare, nu se produce. Și aici apare, de fapt, ruptura. Cumva este vorba despre o boală psihică pe care toți începem să o trăim, fără să conștientizăm că chiar suntem bolnavi. În esență, cartea încearcă să facă cititorul să înțeleagă că, până la urmă, e bine să ai ideal, e bine să păstrezi acest ideal, dar e mult mai bine să rămâi cu picioarele pe pământ și să-ți vezi de drumul tău într-un mod rațional. De aceea, personajele vor decide într-un final să păstreze idealul”, a spus Carmen.

După prezentarea romanului în linii care adâncesc destul curiozitatea, cei prezenţi au asistat la un concert care a încununat evenimentul cultural. Recitalul trupei Arhaic a fost, ca de obicei, plin de autenticitate. Îmbrăcați în cămașa românească pe care o poartă, negreșit, cu mândrie, Nicolae Doboș, Sorin Mircea Preda și Alex Antonescu au reușit să ofere muzicii folk un loc special în cadrul lansării de carte, sensibilizând publicul cu mesaje puternice, incluse în piesele “Pasărea care mă strigă” sau “Clamare”. Un moment aparte a fost cel al artistului Nicușor Lina. Cu vocea-i puternică și rezonantă, Nae a cântat două piese îndrăgite de autoare, dar și una specială, în strânsă legătură cu romanul. ”Omul fără chip” se numește capodopera pe versurile căreia și-a pus amprenta Carmen Dumitrescu, iar pe muzica sa – Nicușor Lina.

Revenind la carte, ea este atât de frumoasă pentru că vorbește despre un sentiment universal care ne leagă pe toți: iubirea. Ea merită citită fie și doar pentru că are o scriitură cu o structură profundă în care toate miracolele lumi virtuale își găsesc locul. Mai ales că în ea Carmen a cuprins câteva dialoguri între Aniela și Adam, în care ai vrea să pui cartea pe pauză și să le citești din nou. Dar, la fel ca în realitate, nu putem pune stop vieții atunci când este frumoasă, fiindcă ne este dat să trăim toate momentele ei și să o ducem până la final.

Advertisement

Monica Vasilescu

Monica Vasilescu este redactor Realitatea.net și profesează ca jurnalist din anul 2007. Și-a început cariera în presa locală din județul Teleorman și a scris la mai multe publicații specializate pe investigații și subiecte anticorupție. A fost corespondent și colaborator al mai multor site-uri de știri în domenii precum: politic, social, eveniment, justiție. Este co-fondator al publicației Liber în Teleorman, premiată în cadrul Galei Superscrieri, în anul 2019, la secțiunea „Presă Locală”, cu diploma pentru "Curaj, Răbdare și Adevăr".

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate

Publicitate


Articolul precedent

După locale, ALDE Teleorman deretică partidul de trădători și neimplicați

Următorul articol

FBS Prestige își respectă angajații și a implementat un program de securitate în muncă

Cele mai recente articole de Cultură

Proiect cultural: Biblioteca pentru tineri

          Biblioteca Județeană Marin Preda Teleorman, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Teleorman, demarează proiectul cultural Biblioteca pentru tineri, ce se va