Școala care dăruieşte

în Actualitate

videleSpiritul sărbătorilor de iarnă ne îndeamnă să fim mai buni, să ne gândim la cei de lânga noi, pentru care viaţa nu a fost foarte generoasă. In aceasta notă, elevii claselor V-VIII ai Şcolii Gimnaziale Nr. 2 Videle s-au implicat într-un proiect de suflet, „Hand made by me for you” prin intermediul căruia, prin acţiuni de voluntariat, au încercat să vină în sprijinul unor persoane care provin din grupuri vulnerabile. Astfel, au realizat şi vândut obiecte hand made, în cadrul unor expoziţii, târguri amenajate la nivelul şcolii şi al Primăriei oraşului Videle, iar banii strânsi au fost folosiţi pentru a cumpăra alimente, dulciuri, rechizite, hăinuţe pentru oameni cu nevoi speciale sau aflaţi în situaţii speciale. Elevii voluntari au vizitat, în data de 17 decembrie 2015, Centrul pentru Protecţia Adulţilor cu Handicap Videle, unde au prezentat un program artistic şi au oferit daruri persoanelor instituţionalizate. Cu mult drag şi entuziasm, elevii implicati în proiect si-au asumat rolul de Moș Crăciun. Ei au zâmbit, au dăruit, au arătat că putem fi mai buni, că oricine poate fi Moş Crăciun. Le-au stat alături cadrele didactice, conducerea şcolii, Primăria oraşului Videle, informează prof. Iorga Monica.

Monica Vasilescu este redactor Realitatea.net și profesează ca jurnalist din anul 2007. Și-a început cariera în presa locală din județul Teleorman și a scris la mai multe publicații specializate pe investigații și subiecte anticorupție. A fost corespondent și colaborator al mai multor site-uri de știri în domenii precum: politic, social, eveniment, justiție. Este co-fondator al publicației Liber în Teleorman, premiată în cadrul Galei Superscrieri, în anul 2019, la secțiunea „Presă Locală”, cu diploma pentru "Curaj, Răbdare și Adevăr".

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*