Monica Vasilescu
Proiectul privind extinderea şi modernizarea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare pe care îl derulează SC Apa Serv SA, operatorul unic de distribuire a apei menajere la nivel de judeţ, întâmpină probleme. Ne aflăm în iulie, lună în care ar fi trebuit să serbăm primenirea apei potabile din Roşiorii de Vede, Videle şi Zimnicea. Nu o facem pentru că la robinet apa este la fel de mizerabilă și cu un miros neplăcut.
“TR – CL4 – Reabilitarea şi extinderea staţiei de tratare a apei potabile în aglomerările Roşiorii de Vede, Zimnicea şi Videle” este o lucrare în cadrul Proiectului Major “Reabilitarea şi extinderea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare în judeţul Teleorman”. Acesta are ca scop îmbunătăţirea parametrilor apei captate din sursele subterane şi încadrarea calităţii acesteia în prevederile legale cât şi limitarea costurilor de exploatare a sistemelor.
Acesta a avut termen de finalizare în data de 31 mai 2014, iar zi de recepţie a lucrărilor, aşa cum se prevede în prezentarea contractului, ar fi trebuit să fie 2 iulie 2014. De la antreprenorul lucrării, S.C. ERG TERMROM S.A., Galaţi, aflăm că lucrarea a fost finalizată. Reprezentantul firmei, Elena Istrătescu, persoana delegată pentru zona Teleormanului, ne-a spus că recepţia lucrării a început, dar aceasta poate dura mai multe zile.
Despre constructorul lucrării de la Teleorman, ziarul „Viaţa liberă” din Galaţi scria, în ianuarie 2014, că firma, unul dintre principalii jucători pe piaţa construcţiilor şi instalaţiilor industriale, e abonată la afaceri cu statul. Ba, mai mult, Mihai Daniel Bociar şi Viorel Adrian Ferendino, administratorul, respectiv, directorul ERG Termrom, una dintre cele mai importante firme din zona de Est a ţării, au avut parte de arestare preventivă pentru trafic de influenţă.
Revenind la şantierul de la noi, în cursul timpului, s-a spus că, în oraşul Zimnicea, la staţia de epurare au fost unele probleme. Ba, mai mult, şi Garda de Mediu a sesizat nereguli, la un control efectuat pe la debutul lucrului, iar pentru problemele identificate la centrul de staţie care se afla atunci în construcţie la Zimnicea şi la Roşiorii de Vede au aplicat două sancţiuni.
În timp ce gurile rele mai spun că în acest proiect s-ar fi evaporat nişte bani, apa din localităţile care au beneficiat de o lucrare al cărui contract se ridică la 12.462.350,00 lei, fără TVA, este la fel de nebăubilă, cu impurităţi şi urât mirositoare.