REVOLTĂTOR! Puieții plantați în campanie la marginea orașului au fost smulși!

în Actualitatea politică/Administratie

După cum ne amintim, în această campanie electorală, candidatul PNL la Primăria Alexandria, Vera Mitran, a plantat la intrarea în oraș niște pomișori. Demersul ei a fost explicat prin aceea că își dorea ca reședința județului Teleorman să beneficieze de o barieră verde, care să oxigeneze zona și care să schimbe aspectul general al Alexandriei. Ei bine, acum, la sfârșitul campaniei electorale, copacii respectivi au fost efectiv smulși din pământ și lăsați să se usuce. Faptul a fost constatat chiar de Vera Mitran care a mers acolo astăzi pentru a uda copacii și a constatat cu surprindere că aceștia nu mai erau acolo.

În zona respectivă, nu a plantat copaci doar candidatul PNL, ci și mai mulți tineri din oraș, care își doresc o barieră verde pentru orașul lor. De altfel, demersul a fost atât de apreciat la nivel național, încât până și interpreta Nicole Cherry a venit personal să planteze copaci la marginea Alexandriei. Acum, toată această inițiativă a fost ucisă, la propriu. Iar puii de copaci s-au uscat deja, scoși din pământul care ar fi trebuit să-i susțină, indiferent de divergențele politice din oraș.

Jurnalist de investigație și autor. Co-fondator al publicației Liber în Teleorman, corespondent Europa FM, colaborator al mai multor site-uri de știri. Absolventă a programului pentru jurnaliști de investigație “Edward R. Murrow”, finanțat de guvernul SUA. Specializare în Fact-Checking la Poynter Institute, Florida. Autoarea a cinci cărți de beletristică, cea mai recentă apariție editorială a sa fiind romanul Cei Care Nu Mint.

1 Comment

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*