Monica Vasilescu
Artiștii plastici Mirel Manafu, Cristiana Purcărea, Liana Spătăreanu, Emil Cojocaru, Laura Duță și Marius Nistor și-au reunit creațiile în Expoziția de pictură și grafică „Retrospectiva”. Culoarea este obiectul muncii lor și au reușit să o combine, sub diverse forme, în lucrări expuse, vineri, la Galeriile de Artă ”Pavel Temov” din Alexandria.
Ca și anul trecut, pictorii și graficienii amintiți le-au prezentat celor interesați povestea produselor muncii lor și au ascultat interpretările privitorilor.
De exemplu, Cristiana Purcărea, profesor de educație plastică la bază, a pregătit special pentru această expoziție câteva lucrări, rod al imaginației creatoare avută în fața unor sticle de culori diferite și a unor cartoane. Fotoreporterul Mirel Manafu, de la ziarul ”Mara”, a expus o variație de sentimente și stări diverse, pe care le dedică de ani mulți pasiunii sale, în timp ce Laura Duță, o pictoriță care nu a urmat cursuri de specialitate, dar mânuiește cu sârg penelul, a agățat în cui câteva tablouri în care și-a expus stările sufletești din perioade mai bune sau mai rele.
Operele expuse în oaza care primește cu entuziasm orice act cultural au fost analizate de puțini ochi, din motive pe care nu le mai reluăm. Artiștii, însă, rămân ai locului, iar lucrările lor, în care se găsește frumosul primar, direct şi etern, în care omenescul îşi dezvăluie toate nuanţele, pot fi urmărite și cu alte ocazii.