liberinteleorman.ro

RESTRICȚII noi în Teleorman! Rata de incidență a depășit 6/mie

8 octombrie 2021

Județul Teleorman a depășit, vineri, rata de incidență de 6/1000 de locuitori, iar asta înseamnă că se impun restricții.

6,3 este indicele anunțat de Direcția de Sănătate Publică Teleorman, urmând a intra în vigoare măsurile specifice depășirii pragului de 6 la mie, printre care și restricțiile de circulație din zilele de vineri, sâmbătă și duminică.

Astfel, se interzice circulația persoanelor în afara locuinței vineri, sâmbătă și duminică între orele 20.00 – 5.00, cu următoarele excepții:

– deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/ gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

– deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;

– deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

– deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie.

Măsurile nu se aplică persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare. Sunt exceptate şi persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2 şi care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin intermediul certificatului de vaccinare, pe suport hârtie sau în format electronic, sau al certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19, potrivit dispozițiilor în vigoare.

Advertisement

Monica Vasilescu

Monica Vasilescu este redactor Realitatea.net și profesează ca jurnalist din anul 2007. Și-a început cariera în presa locală din județul Teleorman și a scris la mai multe publicații specializate pe investigații și subiecte anticorupție. A fost corespondent și colaborator al mai multor site-uri de știri în domenii precum: politic, social, eveniment, justiție. Este co-fondator al publicației Liber în Teleorman, premiată în cadrul Galei Superscrieri, în anul 2019, la secțiunea „Presă Locală”, cu diploma pentru "Curaj, Răbdare și Adevăr".

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate


Articolul precedent

Primăriile din Teleorman au primit bani din „pușculița” Guvernului – Lista primarilor norocoși

Următorul articol

„Cornul și laptele” vor ajunge luni la copiii din Teleorman

Cele mai recente articole de Actualitate