Relu Voicu: “Îți trebuie un strop de nebunie, așa-i? Să pleci așa, de pe un șanț, și din Teleorman. Nu! Un strop mai mult, cât 1000 de Socola!”

în Administratie

Pe copiii din Scrioaștea care merg să citească pe ulița satului i-a etichetat primarul locului drept “infractori”. Pe Relu Voicu, cel care s-a inspirat dintr-un concept occidental pentru a le oferi copiilor de pe ulița satului său acces la cărți, autoritățile publice din Teleorman îl etichetează “nebun”. Cu toate acestea, copiii continuă să citească și să-și facă lecțiile împreună sub supravegherea lui Relu, iar Relu continuă să viseze că într-o bună zi va vedea în Scrioaștea, și nu numai, un Centru Cultural Multifuncțional pentru Copii din banii donați de oamenii care înțeleg importanța educației într-un județ în care sărăcia e la ea acasă.

Partea bună e că oamenii din țară, impresionați de efortul lui Relu Voicu, se implică serios în îndeplinirea visului său, care ar putea schimba cu totul concepția fiecăruia dintre noi cu privire la rolul cetățeanului sănătos într-o societate bolnavă. Dar până atunci, e foarte posibil ca Relu să mai audă despre el însuși că e “nebun”. Din fericire, el își recunoaște “nebunia” și vorbește liber despre ea, mai ales că această stare l-a adus până în punctul în care deja a achiziționat terenul și spațiul în care se va construi Centrul Multifuncțional pentru Copii. Cu sprijinul Lidiei Bodea, director Humanitas, al lui Alex Dima, cunoscut pentru reportajele lui din cadrul emisiunii “România, te iubesc!” și a sute de oameni care și-au exprimat nu doar solidaritatea, ci și ajutorul efectiv, acum Relu este mai aproape decât oricând să-și îndeplinească cea mai mare dorință.

Îți trebuie un strop de nebunie, așa-i? Să pleci așa, de pe un șanț, și din Teleorman. Nu. Un strop mai mult, cât 1000 de Socola. Cred că României îi lipsește taman asta, hulita nebunie, visele alea tâmpite de râd toți de tine la început, nu știu, atitudinea aia mesianică de spunea Cioran, să vrei să ieși la luminiș, să nu te complaci în bezna năclăită de la periferia istoriei. Zic, hai să urnim întunericul, în primul rând din noi. Putem face lucruri absolut uluitoare. Singuri, niciodată. Laolaltă. Nu EU, ci NOI. O ECHIPĂ…„, spune Relu Voicu.

Cine dorește să doneze pentru împlinirea unui vis care ar determina creșterea gradului de educație în mediul rural din Teleorman poate dona bani în conturile:
LEI: RO93RZBR0000060020432836, Raiffeisen Bank, Voicu Relu. EUR: RO48RZBR0000060021202468, Raiffeisen Bank, Voicu Relu. USD: RO08RZBR0000060021202509, Raiffeisen Bank, Voicu Relu.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*