Răzbunarea lui Drăgușin: a blocat accesul la proprietatea privată a unui liberal, cu un banner uriaș

în Actualitatea politică/Dezvăluiri

Situație de cascadorii râsului în campania politică de la Alexandria. Pentru că a vrut să monteze un banner cu PNL în curtea societății sale comerciale, un liberal din Alexandria s-a trezit cu un banner uriaș în fața curții, care îi blochează accesul la proprietatea privată. Totul s-a întâmplat la dispoziția lui Victor Drăgușin, care crede că în Pădurea Vedea nu trebuie să aibă vizibilitate decât PSD.

Zilele trecute, liberalul Gabriel Bulumac și-a dat acordul, în calitate de administrator al unei societăți comerciale, ca PNL să își monteze un banner electoral pe terenul lui. Trebuie spus că Gabriel Bulumac este și candidat la Consiliul Local Alexandria, și membru vechi al PNL, așa că afișarea opțiunilor sale politice pe proprietatea lui privată era destul de previzibilă. Asta l-a deranjat, însă, într-un mod teribil pe Victor Drăgușin, care a făcut toate presiunile posibile pentru a-l descuraja pe Bulumac să amplaseze acel material electoral. Vă veți întreba de ce. Ei bine, pădurea Vedea, transformată acum în parc, este locul afacerilor de suflet ale PSD-ului și, cum terenul lui Gabriel Bulumac se află chiar acolo, nu dădea bine promovarea PNL-ului în zonă. Acolo, numai PSD trebuie să aibă vizibilitate.

Montarea bannerului de către Primărie la buza proprietății private a fost, însă, și ilegală, pentru că instituția avea nevoie de acordul proprietarului. Acord pe care nu l-a avut.

Gabriel Bulumac a scris despre această situație pe contul lui de Facebook și a explicat întocmai cum au stat lucrurile.

“Vă întrebați ce trăznăi a mai făcut actualul primar de tip comunist al Alexandriei, Victor Drăgușin? Ei bine, după mi-am dat acordul (în calitate de administrator al unei societăți comerciale) ca Partidul Național Liberal să-și amplaseze un banner electoral pe terenul societății aflat în parc pădurea Vedea, acesta a dispus amplasarea ILEGALĂ, incălcând chiar și legea bunului simț, chiar în fața curții societății, din bani publici, a unui banner enorm în care ne spune să păstrăm curățenia în pădure. Păi bine domnule primar, vă războiți cu mine pe banii contribuabililor? Le cereți cetățenilor să continuați împreună? Ce să continuați? Ați rezolvat problemele orașului și ați trecut la vendete pe bani contribuabililor? Ați rezolvat cu apa mizerabilă de la apaserv? Ați rezolvat cu parcul industrial? Ați rezolvat cu locurile de muncă? Ați rezolvat cu hoțiile de la apaserv prin care cetățenii sunt jefuiți lunar? Ați rezolvat cu parcările orașului? Ați dezvoltat comunitatea pe care o păstoriți de atâta amar de vreme și vă impiedicați de mine? De ce pedepsiți delictul de opinie, domnule primar? Faptul că am o altă apartenență politică și dumneavoastră alta, vă dă dreptul să vă bateți joc? Vă simțiți puternic făcând asta, domnule primar? Ei bine, nu! Nu sunteți un om puternic și nu ați fost niciodată! Sunteți un om slab, caruia îi place să se creadă puternic. Sunteți un om frustrat și rău, care se bucură că stăpânul este la pușcărie și poate face pe șefu în lipsa lui. Mare rușine! Mai vrem și investitori. Dacă investitorii au altă simpatie politică, mă întreb ce o să le faceți?! Să-i hăituiți cu poliția locală? Sau le puneți bannere la ușă să nu poată ieși din casă? Întrebarea este dacă ar fi fost invers, și v-ați fi pomenit cu un mare banner când deschideți ușa să ieșiți din curte, v-ar conveni? Un astfel de specimen politic sinistru, merită să ajungă la groapa de gunoi a politicii. Rușine!”, a notat Gabi Bulumac pe Facebook.

Jurnalist de investigație și autor. Co-fondator al publicației Liber în Teleorman, corespondent Europa FM, colaborator al mai multor site-uri de știri. Absolventă a programului pentru jurnaliști de investigație “Edward R. Murrow”, finanțat de guvernul SUA. Specializare în Fact-Checking la Poynter Institute, Florida. Autoarea a cinci cărți de beletristică, cea mai recentă apariție editorială a sa fiind romanul Cei Care Nu Mint.

1 Comment

  1. Domnul Bulumac are o carte funciară acolo. Dacă pe latura adiacentă pădurii nu este prevăzută cale de acces vorbește doar ca sa se audă. Mai studiați…

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*