liberinteleorman.ro

Raport CFR: Primele concluzii în cazul accidentului feroviar din Teleorman

22 martie 2023

Au apărut primele concluzii din ancheta privind accidentul feroviar din Teleorman, produs pe 13 martie. Raportul celor de la CFR arată că mecanicul trenului de călători care a lovit marfarul nu a frânat.

Mecanicul de locomotivă de la CFR Călători ar fi responsabil de producerea coliziunii, arată documentele consultate de publicația Club feroviar.ro. Potrivit raportului, mecanicul nu a apăsat deloc butonul de frână, iar viteza trenului a coborât de la 50 km/h, la 0, pe o distanță de numai 117 metri. În urma coliziunii cu trenul de marfă, locomotiva a fost avariată.

Laurențiu Dumitru, director Agenția de Investigație Feroviară: „Ce putem să vă spunem este că a existat un semnal care indica roșu, oprire, și a fost depășit, ajungându-se din urmă un alt tren. Fără discuții, a fost o ajungere din urmă și o tamponare violentă”.

Traian Preoteasa, director CFR Călători: „Este o eroare umană. Mecanicul trenului de călători a avut semnalul pus pe culoarea roșie, ceea ce indica oprirea obligatorie. Pagubele sunt destul de mari, care dacă va fi vinovat probabil că va avea să le plătească”.

Pe 13 martie, la Roșiori, un tren de călători a lovit un tren de marfă încărcat cu mașini. Patru persoane au ajuns atunci la spital. Locul în care s-a produs accidentul este unul dintre cele mai aglomerate noduri feroviare din România

Advertisement

4 Comments

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate

Publicitate


Articolul precedent

În luna ianuarie 2023, rata şomajului în judeţul Teleorman a fost în creştere

Următorul articol

Polițiști avansați în grad de Ziua Poliției

Cele mai recente articole de Actualitate