Încep acest articol printr-o confesiune: ca deputat în Comisiile pentru muncă şi protecţie socială şi pentru Egalitate de şanse pentru femei şi bărbaţi din Camera Deputaţilor, aflat la primul mandat, nu credeam că voi găsi atât de multă tracţiune în echipa lărgită de oameni cu care am lucrat pentru acest proiect de lege. Am reuşit într-un an de zile, alături de colegii voluntari din cadrul Point Public Affairs, alături de Andreea Marin şi fundaţia sa, Preţuieşte Viaţa, precum şi toţi participanţii Galelor Atipic Beauty din anii 2017 şi 2018, alături de ONG-uri care luptă pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi, dar şi alături de simpli oameni dornici să ajute, să coagulăm un nucleu dur de oameni foarte determinaţi, implicaţi şi muncitori cu o singură misiune în minte: sprijinul realistic, stabilit de lege, pentru persoanele cu dizabilităţi. Dar nu doar un simplu ajutor, ci prin respectarea demnităţii acestor oameni. Orice societate funcţională trebuie să aibă capacitatea de integrare şi suport pentru indivizii săi. Aceasta este, în definitiv, şi ideea de bază de la care am plecat în redactarea proiectului de lege: în spatele fiecărei dizabilităţi se află cel puţin o abilitate. Statistici Statisticile oficiale din România vorbesc de aproximativ 779.814 mii de persoane cu handicap. Participarea deplină economică şi socială a persoanelor cu handicap este esenţială pentru succesul Strategiei Europa 2020 a UE în promovarea unei creşteri inteligente, durabile şi favorabile incluziunii. Construirea unei societăţi din care nimeni nu este exclus oferă oportunităţi de piaţă şi stimulează inovaţia. Faptul de a oferi tuturor acces la servicii şi produse prezintă un atu economic major având în vedere cererea din partea unui număr din ce în ce mai mare de consumatori în vârstă. De exemplu, piaţa UE a dispozitivelor de asistare (cu o valoare anuală estimată la peste 30 de miliarde EURO) continuă să fie fragmentată, iar dispozitivele sunt scumpe. Nici cadrele politice şi de reglementare, nici elaborarea produselor şi serviciilor nu reflectă nevoile persoanelor cu handicap în mod adecvat. Numeroase bunuri şi servicii, precum şi, în mare măsură, clădirile şi echipamentele construite nu sunt încă suficient de accesibile. Şi atunci, cum putem uşura/facilita accesul la un trai normal, decent? În România, protecţia persoanelor cu handicap este garantată prin Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Cu toate acestea, nu era de ajuns. Aşadar, am insistat să modificăm şi să completăm această lege nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap pe două paliere: cu scopul de a îmbunătăţi viaţa indivizilor, precum şi de a aduce beneficii mai mari societăţii şi economiei fără a împovăra inutil industria şi administraţiile. Accesibilizare Persoanele cu handicap au nevoie de incluziune, însă înainte de toate, incluziunea trebuie să fie construită pe accesibilizare. Una reală, nu doar de dragul rapoartelor care să bifeze scriptic rampe imposibil de urcat sau elemente înţelese şi amplasate prost. Într-o comunitate locală presupune o serie de adaptări cum ar fi spre exemplu: disponibilitatea semnelor şi pictogramelor în limbaj Braille; disponibilitatea interpreţilor autorizaţi ai limbajului mimico-gestual; existenţa unor pagini de internet accesibile persoanelor cu handicap vizual; treceri de pietoni adaptate persoanelor cu handicap, inclusiv marcate prin pavaj tactil; locuri de parcare special amenajate pentru persoane cu handicap; staţii şi mijloace de transport în comun adaptate – existenţa mesajelor vizuale şi auditive. Crucial Necesitatea accesibilizării tuturor instituţiilor şi a clădirilor publice (fie ale autorităţilor statului, fie ale persoanelor juridice), dar şi a celorlalte spaţii publice dintr-o comunitate constituie una dintre nevoile care trebuie prioritizate la nivelul cheltuielilor publice şi private. În aceste domenii există încă bariere importante care însă vor trebui înlăturate pentru a oferi şanse egale persoanelor cu handicap, respectând pe deplin Convenţia Naţiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap. Aceasta include accesibilitatea la mediul fizic, la transporturi, la tehnologiile şi sistemele de informaţii şi comunicaţii (TIC) şi la alte facilităţi/ servicii. De ce acum? România a înregistrat progrese mici nu numai în ceea ce priveşte îndeplinirea obligaţiilor asumate prin aderarea la convenţii internaţionale, dar mai ales prin prisma îmbunătăţirii gradului de accesibilizare pentru persoanele cu handicap şi a creşterii gradului de integrare a acestor persoane în societate. De aceea, legea trebuie îmbunătăţită şi actualizată, pentru a veni în sprijinul real al acestor persoane: să răspundă nevoilor reale ale persoanelor cu handicap în ceea ce priveşte accesibilitatea în toate mediile societăţii, fără bariere; să răspundă nevoilor reale sociale şi economice; să asigure transpunerea în practică a obligaţiilor asumate de ţara nostră la nivel internaţional; să ţină pasul cu noile tehnologii şi tendinţe în acest sens; să creeze mecanisme eficiente atât în ceea ce priveşte creştere gradului de accesibilizare, cât şi să instituie mecanisme de sancţionare care să stimuleze conformarea cu obligaţiile stipulate de lege. O primă concluzie Constat că legea a fost primită pozitiv de toţi colegii mei din Parlament, indiferent de formaţiune sau culoare politică. O primă speranţă reală ca aceşti oameni vor beneficia de respectul pe care îl merită cu adevărat în societate şi că, în timp, vom reuşi, ca societate, să descoperim fiecare abilitate din spatele dizabilităţii.
Deputat Mara Calista
Deputat Mara Calista
