liberinteleorman.ro

Primarul Gheorghe Budică s-a plâns la Senat că este abuzat de ANI

19 martie 2016

Monica Vasilescu

gheorghe budicaANI – Agenția Națională de Integritate – îl abuzează pe Gheorghe Budică, primarul de la Orbeasca. În acest sens, Budică a făcut un memoriu prin care semnalează Senatului României ”un comportament vădit abuziv și profund discreționar manifestat de anumiți inspectori de integritate din cadrul ANI”, manifestat în raport cu domnia sa, în activitatea de evaluare a incompatibilităților și a conflictului de interese în exercitarea funcțiilor de demnitate publică alese.

În plângere, Budică își adduce aminte de primul raport de evaluare, prin care ANI a stabilit, ”în mod netemeinic și nelegal”, că ar fi incompatibil, deoarece concomitent cu exercitarea mandatului de primar, ar fi fost reprezentat UAT-comuna Orbeasca în cadrul Adunării Generale a Asociaților la SC Prosalubris SRL, deși o astfel de calitate era inexistentă, dovadă fiind câștigarea procesului de căte Budică și, totodată, anularea raportului ANI. Abuzul în serviciu îl vizează direct pe inspectorul de integritate Tudor Mitroi, care a instrumentat cercetarea. ”Văzând că, probabil, acțiunea care viza îndepărtarea subsemnatului din funcție, pe baza raportului de evaluare nr.58405/G/II/11.12.2013 a fost contracarată ca urmare a faptului că acest raport de evaluare a fost anulat, în mod definitiv și irevocabil, de către Curtea de Apel București, dl inspector de integritate Tudor Mitroi, care, deși, după finaliarea primei lucrări, s-a desesizat și nu mai era competent, potrivit legii, să instrumenteze o altă lucrare care m-ar fi vizat, dar nici obiectiv și imparțial, întrucât obținusem la instanța de contencios administrativ anularea unui raport de evaluare întocmit de acesta, a procedat, în continuare, în mod nelegal și abuziv, la redeschiderea unei lucrări finalizate deja, completând-o cu o nouă sesizare anonimă, transmisă electronic și semnată, paradoxal, cu numele și prenumele subsemnatului, prilej cu care a procedat la efectuarea de noi cercetări/verificări/evaluări și pe perioada cât mi-am exercitat mandatul de viceprimar al comunei Orbeasca. (…) iarăși am fost nevoit să atac în instanța de contencios administrativ acest nou raport de evaluare netemeinic și nelegal, cauza făcând obiectul dosarului civil nr. 3238/2/2014 aflat pe rolul Curții de Apel București”, povestește Budică.

Nu la fel s-a întâmplat în cazul fostului primar de la Orbeasca, pe numele său Gheorghe Frăsineanu, de la PDL la acea vreme, care s-ar fi bucurat de o oarecare protecție din partea ANI, consideră Gheorghe Budică, deși au existat două lucrări pe numele său.

Actualul edil-șef este de părere că, în cazul fostului, ANI a procedat corect dintr-un punct de vedere, în sensul că instituția a deschis separat cele două cercetări, care au fost repartizate la doi inspectori diferiți, unul cercetând starea de incompatibiliate, iar celălalt un conflict de interese. În plângerea pe care a înaintat-o Senatului, Budică relatează fiecare caz în parte care l-a vizat pe tizul său, ambele fiind și în prezent date uitării. În prima speță ar fi fost vorba despre o incompatibilitate evidentă, datorată faptului că Frăsineanu a exercitat funcția de medic de familie și a semnat, ca reprezentant legal al SC Medifrax 2004SRL Orbeasca toate contractele de finanțare a activității societății încheiate cu CAS Teleorman, dar și acte sau situații medicale, ca medic de familie/medic asociat și unic reprezentant legal al acestei societăți comerciale. În a doua lucrare pe numele lui Frăsineanu, ANI a cercetat faptul că primarul Frăsineanu i-a dat medicului Frăsineanu două spații, cabinete medicale existente în imobilele-bloc de locuințe sociale Orbeasca, pe care le-a concesionat prin SC Medifrax 2004SRL al cărui reprezentant era. În hârtii, actele adiționale au fost semnate de viceprimarul de la acea dată – Tudor Mihai și concesionarul Gheorghe Frăsineanu, acestea fiind întocmite fără a exista o aprobare și un mandat corespunzător date prin hotărâre de consiliu local, după cum a depistat Budică în mandatul său.

”Deși primăria a comunicat înscrisurile din care rezultă atât existența unui vădit conflict de interese, cât și a unei evidente stări de incompatibilitate în cazul fostului primar PD-L Gheorghe Frăsineanu, până în prezent ANI refuză să aplice legea în cazul acestuia. Poate că, în cazul deținerii de către Frăsineanu Gheorghe a funcției de primar și asociat unic și administrator la SC Medifrax 2004SRL, la data de 29.04.2009, împrejurare care atrage în mod automat existența unei stări de incompatibiliate, ANI ar fi trebuit să solicite relații și explicații la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Teleorman, care, probabil, a comunicat date contrarii deoarece la această instituție șef de birou unic este doamna consilier județean Fulvia Frăsineanu, soția lui Gheorge Frăsineanu”. Și actuala colegă de partid, la PSD a lui Gheorghe Budică, completăm noi.

În finalul memoriului în care l-a avut exemplu pe predecesorul său, Budică se consideră îndreptățit să învedereze senatorilor că, în cazul său, ANI acționează ca un veritabil instrument de epurare politică, urmărind îndepărtarea acestuia din funcția de primar, și protejarea fostului, pentru a-i crea condiții de a redeveni primar. Nu știm dacă este așa, însă, analizând expunerea făcută de Budică ne dăm seama că ea este relevantă, cel puțin pentru noi, din punct de vedere al faptului că am văzut bârna din ochii celuilalt primar. Totuși, nu am aflat dacă Gheorghe Budică are de ce să se teamă în prezent, de procesul pe care îl are pe rol și la care are termen pe 6 aprilie 2016, fiindcă nu am văzut pe nicăieri în actul trimis Parlamentului ca acesta să-și strige lipsa proprie de incompatibilitate.

Monica Vasilescu

Monica Vasilescu este redactor Realitatea.net și profesează ca jurnalist din anul 2007. Și-a început cariera în presa locală din județul Teleorman și a scris la mai multe publicații specializate pe investigații și subiecte anticorupție. A fost corespondent și colaborator al mai multor site-uri de știri în domenii precum: politic, social, eveniment, justiție. Este co-fondator al publicației Liber în Teleorman, premiată în cadrul Galei Superscrieri, în anul 2019, la secțiunea „Presă Locală”, cu diploma pentru "Curaj, Răbdare și Adevăr".

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate

Scoruri live

Articolul precedent

A treia ediţie a proiectului “Zâmbete la plic” a ajuns şi în Teleorman

Următorul articol

Tony Ionescu i-a făcut să râdă pe alexăndreni pentru prima dată

Cele mai recente articole de Actualitatea politică