Monica Vasilescu
Primarul orașului Videle, Nicolae Bădănoiu, a fost acuzat, în urma unui denunț făcut de viceprimarul localității, de faptul că a fost părtaș la șpaga pe care acesta a luat-o și condamnat, în primă instanță, la trei ani de închisoare cu suspendare. Încă din primul moment de la aflarea ”gestului” care nu-i stă în fire (chiar dacă e la PSD), Nicolae Bădănoiu și-a susținut nevinovăția și a contestat toate măsurile luate la adresa sa de către organele de cercetare. Între timp, procesul a continuat, iar la termenul de astăzi, de la Curtea de Apel București, Nicolae Bădănoiu a fost achitat.
Potrivit instanței: În baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală admite apelul declarat de inculpatul B.N. împotriva sentinţei penale nr. 71 din data de 10.05.2018 a Tribunalului Teleorman – Secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. 2438/87/2016. Desfiinţează sentinţa apelată şi, rejudecând: În baza art. 396 alin.5 Cod procedură penală rap. la art. 16 alin.1 lit. a Cod procedură penală achită pe inculpatul B.N. pentru infracţiunea de complicitate la luare de mită prev. de art. 48 alin.1 Cod penal rap. la art. 289 alin.1 Cod penal şi art. 6 şi art.7 lit.a din Legea nr. 78/2000. În baza art. 275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat la fond şi în apelul declarat de inculpat rămân în sarcina acestuia. În baza art. 421 pct. 1 lit.b Cod procedură penală respinge ca nefondat apelul declarat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DNA împotriva sentinţei penale nr. 71 din data de 10.05.2018 a Tribunalului Teleorman – Secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. 2438/87/2016. În baza art. 275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul Ministerului Public rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30.01.2019.
Pentru cei care nu știu speța, reamintim că, în urmă cu aproximativ doi ani de zile, Direcția Națională Anticorupție l-a acuzat pe viceprimarul de la Videle, Florin Marius Nedelcu, de faptul că ar fi pretins suma de 45.000 lei de la un om de afaceri, pe care urma să-l sprijine în vederea atribuirii unui contract finanțat de la bugetul local pentru construirea de terenuri sintetice în orașul Videle. Tranzacția s-a rupt în momentul în care viceprimarul i-a comunicat omului de afaceri faptul că, deși prețul de execuție al lucrării depășea valoarea de 550.000 lei, bugetul aprobat a fost de 387.000 lei cu TVA inclus și că acest plafon nu poate fi depășit sub nicio formă. Totodată, Nedelcu l-a convins pe omul de afaceri că verificarea modului de executare a lucrărilor este tot atributul primăriei, în calitate de beneficiar, și că nu vor fi probleme cu plățile. În schimb, afaceristul urma să-i dea viceprimarului suma de 45.000 de lei, parte din plățile pe care primăria Videle trebuia să le facă pentru executarea terenurilor de sport respective. Șpaga s-a luat în tranșe, ultima, în valoare de 15.000 de lei, fiind luată pe data de 26 ianuarie 2016, viceprimarul fiind surprins în flagrant de organele de urmărire penală. După ce a fost prins, viceprimarul s-a gândit că n-are sens să suporte singur repercusiunile, așa că l-a băgat ”în cărți” și pe primarul Nicolae Bădănoiu, chiar dacă ei aveau o relație tensionată de ani întregi (și nu e singurul pesedist cu care edilul nu a rezonat). Potrivit rechizitoriului DNA, singura implicare a primarului în afacerea mitei a fost denunțul fostului vice, astfel că, după doi ani în care s-a văzut nevoit să se apere, Nicolae Bădănoiu și-a dovedit nevinovăția.