Primarul de la Vedea, Aurel Drăghici, culege laurii trecerii la PSD

în Actualitatea politică

Monica Vasilescu

gadea

De ani buni așteaptă primarul de la Vedea să vadă roadele compromisului politic făcut în urmă cu ceva timp, atunci când, după o dispută cu Teodor Nițulescu, a trecut cu toată gașca la PSD. Puțin câte puțin, Aurel Drăghici culege laurii și, după porțiuni de drum reabilitate cu ajutor de la Consiliul Județean Teleorman, a reușit să proiecteze un pod rutier nou peste pârâul Burdea, un obiectiv necesar localnicilor.

Și pentru că lucrările nu pot continua fără supraveghere ”de sus”, preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman, Adrian Ionuţ Gâdea, s-a deplasat la fața locului pentru a vizita lucrarea. Acesta s-a întâlnit cu cetăţenii din localităţile aflate pe traseul drumului judeţean DJ 601 F, Coşoteni-Albeşti, obiectiv aflat în reabilitare, cu o lungime de 12,156 km (tronsonul face legătura, prin intermediul drumurilor judeţene DJ 703 şi DJ 612 A, între municipiul Alexandria şi municipiul Roşiorii de Vede).

Execuţia lucrărilor de reabilitare la drumul judeţean DJ 601 F va include un sistem rutier nou, între km. 2+500-10+300, unde drumul a avut îmbrăcăminte din balast; 46 drumuri laterale şi 46 podeţe tubulare, 6 podeţe tubulare noi, 380 m de rigole pereate,100 m l de parapet metalic, un pod rutier nou, lucrări de semnalizare rutieră, respectiv marcaje rutiere, 46 indicatoare rutiere, refacerea a 12 borne kilometrice, etc.

Monica Vasilescu este redactor Realitatea.net și profesează ca jurnalist din anul 2007. Și-a început cariera în presa locală din județul Teleorman și a scris la mai multe publicații specializate pe investigații și subiecte anticorupție. A fost corespondent și colaborator al mai multor site-uri de știri în domenii precum: politic, social, eveniment, justiție. Este co-fondator al publicației Liber în Teleorman, premiată în cadrul Galei Superscrieri, în anul 2019, la secțiunea „Presă Locală”, cu diploma pentru "Curaj, Răbdare și Adevăr".

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*