Primarul de la Frăsinet, Florentin Ghimiş, a luat decizia să facă pasul către un alt partid, după ce a mai trecut şi prin PSD, şi prin PDL, şi prin PNL, ba chiar şi-a asumat şi statutul de independent. Totul pentru linişte. Sau cel puţin, aşa susţinea primarul de la Frăsinet astăzi, în prezenţa lui Ică Calotă Florică, care l-a atras în mrejele ALDE: “Am luat decizia să trec la ALDE, pentru că e un partid mai liniştit. Dumneavoastră nu vedeţi ce dezordine e în PNL? Şi îmi pare rău, că partidul ăla era un partid unit, dar acum nici nu vreau să mai intru acolo. O să vedeţi cum o să-şi dispute Barbu cu Pîrvulescu şefia până la urmă. Se vor bate ca orbii, nici nu vreau să mă gândesc. Dar eu vreau linişte şi cred că în ALDE pot avea toată liniştea de care am nevoie.”
Desigur, Ică susţine că n-a făcut niciun fel de presiuni asupra primarilor să treacă în partidul său, dar crede că există perspective ca pasul făcut de Ghimiş să se repete şi în cazul altora. Până la noi evoluţii, noi îi urăm întâi lui Ică Calotă să-şi organizeze partidul înainte să curteze primarii, pentru a avea cel puţin o ofertă decentă de pus pe masa negocierilor.
Firma lui Ica Calota are lucrari la Frasinet asa ca este lesne de inteles de ce primarul Gimes a trecut la ALDE!!!!!!